15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleSCHIMBARE LA FAȚĂ PENTRU FC FARUL Constanța?

SCHIMBARE LA FAȚĂ PENTRU FC FARUL Constanța?

Scăpați ca prin urechile acului de la retrogradare, cei de la FC Farul reconstruiesc formația din temelii.

Al doilea an la rând cu rezultate catastrofale a însemnat retrogradarea echipei-fanion a Constanței și a echivalat cu primul sezon de Liga 3 din istorie. Marinarii au scăpat însă de rușine datorită problemelor financiare ale altor formații și de schimbarea sistemului competițional, săptămâna trecută fiind confirmată prezența grupării constănțene la startul Ligii 2 și anul viitor, cu staff nou și probabil, o echipă la fel de nouă, majoritatea jucătorilor care au făcut figurație anul trecut fiind puși pe liber. Meritat.

Prima schimbare majoră a fost la nivelul conducerii, patronul grupării de pe litoral aducând ca președinte un om cu ștate vechi în funcții similare la Liga 2, Aurel Brașoveanu, cel care s-a pus imediat pe treabă. Venirea actualului conducător al Ligii Profesioniste 2 în cel mai important post din cadrul clubului constănțean poate avea ca efect imediat o creștere a încrederii posibililor jucători că la Constanța nu vor mai fi aceleași probleme financiare, anul trecut existând mai multe momente în care fotbaliștii au acuzat că nu au fost plătiți de luni de zile, prioritară fiind achitarea datoriilor către terți pentru a respecta procesul de reorganizare. Prima decizie a noului președinte: demiterea lui Fane Nanu, fostul fundaș stânga plătind cu funcția returul catastrofal în care Farul a obținut un singur succes și s-a ancorat bine de ultima poziție din clasament. Locul său a fost luat, ieri, de Marian Pană, cel care se va prezenta astăzi la stadion și va face cunoștință cu viitorii săi elevi, majoritatea juniori I anul trecut și o parte dintre ei, titulari în ultimele etape ale catastrofalului sezon 2013-2014. Pe lângă Pană, la Constanța vor activa tot ex-constănțeni, Gică Mina păstrându-și postul de antrenor cu portarii, iar secunzii urmând să fie aleși dintr-o listă cu ex-jucători ai Farului, totul pentru a da un aer cât mai local celui mai cunoscut club de pe litoral.

De altfel, momentul actual a fost anticipat încă din finalul sezonului trecut, când „mercenarii” au fost înlocuiți în prima echipă de juniori, unii dintre ei promițători, dar mulți departe de pretențiile Ligii 2, mai ales ca experiență. Plecările lui Ivanovici și Cristea la echipe de Liga 1 ridică multe semne de întrebare asupra felului în care și-au apărat șansele unii dintre fotbaliștii Farului anul trecut, iar „poveștile” care au circulat în timpul campionatului prind consistență în condițiile în care aceiași fotbaliști n-au corespuns, ca joc, la Liga 2, dar au primit relativ ușor contracte în eșalonul superior.

RESTART

Un nou început

Astăzi, Farul pleacă pe un nou drum, cu promisiunea că erorile din sezonul precedent vor fi evitate și că se va da credit elementului local și tinereții în loc de trialuri și jucători uluitor de slabi cu pretenții de stele. Dacă se va reuși, doar timpul o va demonstra, iar vocile care susțin că echipa trebuia, mai bine, să evolueze un an în eșalonul al treilea vor fi tot mai acide în cazul în care prestațiile juniorilor nu vor fi pe placul oamenilor de fotbal. „Acești copii au nevoie de victorii!”, susținea unul dintre antrenorii echipei din sezonul trecut, și nu se știe dacă în condițiile unei concurențe acerbe pentru evitarea locurilor retrogradante, copiii Constanței vor face față sau doar vor prelungi agonia unui club salvat doi ani la rând prin bunăvoința adversarilor sau federației.

Astăzi, jucătorii Farului se vor întâlni cu noul tehnician

Cele mai citite

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă