12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleStadionul lui Șahtior Donețk, avariat după o explozie puternică

Stadionul lui Șahtior Donețk, avariat după o explozie puternică

Stadionul Șahtior Donețk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a fost zguduit puternic de o explozie care s-a produs în apropiere. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime, echipa de fotbal și întreg staful fiind mutat la Lvov.

"O explozie puternică a avut loc în apropierea stadionul, iar unda de şoc a provocat daune considerabile. Partea de sticlă a arenei s-a prăbuşit, iar o zonă mare este grav avariată. Interiorul a fost de asemenea afectat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Rugăm populaţia să nu se apropie de zonele de nord, vest şi est ale stadionului, deoarece nu sunt sigure", a declarat Vadim Gunko, directorul stadionului din Doneţk, conform Mediafax.

În luna august, alte două explozii au avut loc la stadionul Donbass al echipei Şahtior, înregistrându-se pagube semnificative.

În prezent, echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, este cazată şi se antrenează la Kiev şi joacă meciurile de pe teren propriu la Lvov.

Regiunea din care face parte oraşul Doneţk este teatrul confruntărilor armate dintre separatiştii proruşi şi forţele ucrainene.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă