19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleSteaua- Gaz Metan 3-1, în etapa a VII-a a Ligii Întâi

Steaua- Gaz Metan 3-1, în etapa a VII-a a Ligii Întâi

Steaua a învins Gaz Metan Mediaş cu 3-1, pe teren propriu, într-un meci contend pentru etapa a şaptea a Ligii Întâi.

Pentru Steaua au punctat Keşeru în minutele 12 şi 61 şi Sânmărtean, în minutul 49. Golul de onoare al oaspeţilor a fost reuşit de Llullaku, în minutul 68.

Steaua: Arlauskis – Râpă, Szukala, Luchin (Papp '83), Latovlevici – Breeveld, Sânmărtean (Stanciu '73) – Ad. Popa, Keşeru, Chipciu – Rusescu (Vâlceanu '88). Antrenor: Constantin Gâlcă.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Creţu, Trtovac, Mujdragici, Buzean – Romeo (Llullaku '68), Todea, Enescu (Cristea '64), Avram – Figliomeni (Roman '75), Buziuc. Antrenor: Cristian Dulca.

Cartonaşe galbene: Rusescu '42, Sânmărtean '63 / Todea '72.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Robert Dumitru, ajutat la cele două linii de Marius Marchidanu şi Adrian Popescu. Rezervă a fost Andrei Chivulete, potrivit Mediafax.

Observatorii partidei au fost Romulus Chihaia şi Alexandru Deaconu.

Meciul cu Gaz Metan Mediaş a fost prima partidă de pe teren propriu din acest sezon al Ligii I pentru campioana României la care au asistat spectatori, după suspendarea dictată de Comisia de Disciplină a FRF ca urmare a incidentelor de la meciul cu FC Braşov din ediţia trecută.

La meci au asistat aproximativ 4.500 de spectatori. Galeria stelistă a refuzat să-i încurajeze pe jucătorii antrenaţi de Constantin Gâlcă în semn de protest faţă de gestul fotbaliştilor, care după meciul retur cu Ludogoreţ Razgrad, din play-off-ul Ligii Campionilor, nu au fost la suporterii care au făcut deplasarea la Sofia pentru a-i saluta. Fanii au protestat în acest mod şi la meciul de la Chiajna cu FC Viitorul. Fanii de la Peluza Sud au părăsit tribunele înainte de jumătatea primei reprize.

După marcarea primului gol, jucătorii Stelei s-au strâns cu toţii la banca tehnică şi s-au bucurat împreună cu tot staful, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de antrenorul Constantin Gâlcă.

Raul Rusescu a fost titular la revenirea, sub formă de împrumut, la Steaua, în timp ce Paul Papp, împrumutat de la Chievo Verona, a început meciul ca rezervă. Fundaşul a debutat pentru Steaua în minutul 83, când l-a înlocuit pe Srgian Luchin.

 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă