16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleSteaua a transferat un nou jucător. Cine îi ia locul lui Tamaș

Steaua a transferat un nou jucător. Cine îi ia locul lui Tamaș

Steaua a anunțat că fundașul Cătălin Carp va fi transferat după ce acesta va efectua vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti. Fotbalistul a evoluat în sezonul precedent la CFR Cluj.

Carp, 21 de ani, care evoluează și pentru echipa naţională a Moldovei pe post de mijlocaș, va semna din postura de jucător liber de contract. El îl va înlocui la Steaua pe fundaşul Gabriel Tamaş, acesta fiind exclus din lot de conducere din motive disciplinare, potrivit Mediafax.

Carp a efectuat vizita medicală alături de 11 jucători din lotul echipei Rapid, care se reuneşte astăzi în vederea reluării pregătirilor.

Contactat telefonic, preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce a dorit să îl păstreze în lot pe Cătălin Carp. “Lui Cătălin i-a expirat contractul cu noi în iunie. Şi de atunci noi am tot negociat cu el pentru că vroiam să rămână la Cluj. Din păcate, fiind liber de contract, el a preferat să meargă la Steaua”, a spus Mureşan.

Citește și România, cap de serie în preliminariile CM 2018. Ce adversari ar putea întâlni tricolorii

Carp a evoluat ca junior în Ucraina, la Şahtior Doneţk, iar din 2012 a fost legitimat la Dinamo Kiev unde a jucat însă doar pentru echipa a doua a clubului. Din septembrie 2014 a evoluat până la finalul ediţiei trecute a Ligii I pentru CFR Cluj.

 

Cele mai citite

Cinci locuri în Liga Campionilor pentru Germania, în sezonul viitor! Victoria lui Dortmund cu PSG, decisivă

Germania va trimite cinci formații în ediția viitoare a Ligii Campionilor, după ce şi-a asigurat locul doi în clasamentul UEFA din acest sezon, grație...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă