7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăLifestyleSteaua începe "play-off-ul" direct cu Partizan. De ce este o AMENINȚARE campioana...

Steaua începe “play-off-ul” direct cu Partizan. De ce este o AMENINȚARE campioana Serbiei!

Steaua va avea parte de o dublă de foc în fața celor de la Partizan Belgrad, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Echipa din Serbia este primul adversar pe măsura elevilor lui Rădoi din acest sezon.

Steaua va da piept cu un adversar la fel de dificil precum cei pe care i-ar putea întâlni în următoarea rundă, astfel că pentru elevii lui Rădoi play-off-ul a început deja. Cel mai greu adversar posibil din această rundă, Partizan s-ar putea dovedi o nucă prea tare de spart pentru Rădoi și compania.

Lipsa suporterilor – critică!

Cel mai important aspect al acestui duel, care ar putea fi decisiv, este faptul că Steaua va evolua fără suporteri pe propriul teren, din cauza unei sancțiuni dată de UEFA. Ba din contră pe Arena Națională se vor auzi fanii sârbilor, lui Partizan fiindu-i permis să-și aducă cei 75 de invitați, printre care 20 de lideri de galerie.

Live Score Steaua – Partizan: miercuri, ora 21.30. Urmărește AICI cele mai importante faze ale meciului

Steliștii au fost obișnuiți, în ultimul timp, să evolueze fără susținerea publicului, însă acest lucru s-a văzut și în rezultate. După ce au fost la un pas de a fi eliminați de Trencin, elevii lui Rădoi ar putea avea din nou probleme, pe teren propriu.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a spus că doar un scor de 2-0 i-ar putea da liniștea că echipa sa va obține calificarea în returul de peste o săptămână. Acest scor este considerat unul irealist nu doar de către oamenii din fotbal, ci și de către casele de pariuri, care oferă o cotă mai bună pentru un 1-0 sau chiar un 0-1.

“Sânmărtean” de la Partizan

Dincolo de lipsa suporterilor, Steaua mai este deficitară pe linia mediană, acolo unde îi lipsește cu desăvârșire un jucător care să poată evolua cu succes în rolul de “Sânmărtean”. În schimb adversarii au un “Sânmărtean”, un decar clasic, pe numele său Stefan Babovic, care la 28 de ani seamănă groază în compartimentele defensive ale adversarilor.

Citește și Becali anunță transferuri BOMBĂ la Steaua. În ce condiții îi ia pe Alibec, Amorim și alți trei jucători de la Trencin

Iar dincolo de acest fotbalist, Partizan pare să stea mai bine și pe alte poziții, cum ar fi flancurile, acolo unde Rădoi continuă să aibă probleme. Perla lui Partizan este însă tânărul fotbalist, în vârstă de doar 19 ani, Andrija Zivkovic, cotat la nu mai puțin de 4 milioane euro, care evoluează pe flancuri. Lui i se mai pot alătura jucători aduși de curând, ca Aboubakar Oumarou (28 ani).

Totuși, valoric, lotul Stelei rămâne peste cel al sârbilor, cu o valoare totală de 28,7 milioane euro, față de 20,7 milioane euro la cât este evaluată Partizan. Steaua are 9 jucători evaluați la peste 1 milion euro, în timp ce în lotul adversarilor se află 5 astfel de fotbaliști.

Steaua va avea nevoie ca Alex Chipciu, Adi Popa, Muniru, Tade, Hamroun și chiar Stanciu să fie la cote maxime pentru a putea conta pe faza ofensivă, atlfel echipa lui Rădoi nu va avea nicio șansă. De asemenea este crucial rolul lui Varela în construcția jocului Stelei, el putând face diferența între goluri primite și clean sheet (niciun gol marcat de adversar).

Rezultate mai bune ale sârbilor

Partizan a avut o ultimă perioadă foarte bună, reușind să marcheze 13 goluri în primele patru partide oficiale din acest sezon, fără să încaseze vreunul. În ciuda faptului că există suspiciuni de blat cu privire la prima partidă din campionat, cu Metalac, Partizan a arătat o formă foarte bună și după acest meci.

Meciuri oficiale Partizan (sezon 2015-2016): 1-0 (Dila, turul doi L.C.), 4-0 (Metalac, prima ligă Serbia), 2-0 (retur Dila, L.C.), 6-0 (Jagodina, prima ligă Serbia).

Rezultate oficiale Steaua (sezon 2015-2016): 0-1 (Tg. Mureș, Supercupa României), 0-0 (Petrolul, Liga I), 2-0 (Trencin, turul 2 L.C.), 3-0 (Pandurii, Liga I), 2-3 (retur Trencin, L.C.), 1-1 (CFR Cluj, Liga I).

Citește și Liga I Etapa a 4-a: Steaua, deplasare la Botoșani, Târgu Mureș primește vizita Craiovei. Vezi programul meciurilor

Astfel pentru Steaua bilanțul celor 6 meciuri oficiale arată astfel: 2 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 8-5.

Partizan ocupă primul loc în campionat, după 2 etape, în timp ce Steaua se află pe poziția a treia, după trei etape.

Steaua și Partizan vor miza pe atac în dubla manșă, astfel că pasul înapoi s-ar putea să fie o eroare echivalentă cu înfrângerea. Ambele echipe au probleme în apărare, cu toate că Partizan stă mai bine pe flancuri.

Steaua și Partizan se vor confrunta, în tur, pe Arena Națională, miercuri, de la ora 21.30, iar apoi, în retur, pe data de 5 august, de la aceeași oră, pe stadionul FK Partizan, din Belgrad.

 

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă