10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleSteaua își reîntregește echipa. După Bourceanu a revenit și Raul Rusescu.

Steaua își reîntregește echipa. După Bourceanu a revenit și Raul Rusescu.

Steaua a mai dat o lovitură după ce la readus la club pe Bourceanu, fostul căpitan. Raul Rusescu, atacantul spaniolilor de la FC Sevilla, a revenit în Ghencea sub formă de împrumut.

Revenirea lui Rusescu la Steaua a fost anunțată de club pe site-ul său oficial: "Clubul nostru îi doreşte golgeterului Ligii 1 din sezonul 2012-2013, care a contribuit decisiv la cucerirea titlului cu numarul 24 al Stelei să aibă parte de cel puţin acelaşi succes în tricoul roş-albastru şi în acest an."

Costel Gâlcă își poate vedea acum cerințele îndeplinite, după ce a tras nenumărate semnale de alarmă cu privire la lipsa de consistență a lotului său, ceea ce a culminat cu eliminarea din play-off-ul Ligii Campionilor.

Raul Rusescu, 26 ani, a ajuns pentru prima dată la Steaua în vara anului 2011, de la Unirea Urziceni. Atunci, mai mulți jucători ai fostei campioane treceau în Ghencea în cuantumul unei datorii pe care patronul de la Urziceni o avea către George Becali. Astfel Rusescu a fost achiziționat pentru o sumă infimă pentru valoarea sa.

După doi ani, în care a contribuit decisiv la succesele Stelei, fiind golgheter al sezonului 2011-2012, el a fost cedat la Sevilla, în schimbul unei sume de 2,2 milioane euro. Rusescu a fost însă împrumutat în iarna 2013-2014 la Sporting Braga, acolo unde de asemeni a avut o evoluție foarte bună.

Rusescu și Alexandru Bourceanu, ultimul împrumutat de la Trabzonspor, au ridicat cota de piață a lotului Stelei până aproape de 40 milioane euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă