5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleSurpriză în topul antrenorilor din prima ligă spaniolă. Cine conduce detașat?

Surpriză în topul antrenorilor din prima ligă spaniolă. Cine conduce detașat?

Carlo Ancelotti, tehnicianul lui Real Madrid, a fost ales de către internauți drept cel mai bun antrenor din Primera Division în turul sezonului 2014-2015. Cu toate că alegerea sa era destul de previzibilă, o surpriză o reprezintă absența din top a antrenorului de la FC Barcelona.

Italianul în vârstă de 55 de ani a fost votat, în cadrul unui sondaj realizat de cotidianul Marca, de nu mai puțin de 52,3% dintre cititori. Cu Ancelotti pe banca tehnică, Real Madrid a avut cel mai bun an din carieră, în 2014 cucerind nu mai puțin de 4 trofee. După prima jumătate a sezonului actual, Real ocupă primul loc în La Liga și și-a trecut în palmares, în luna decembrie, Cupa Mondială a cluburilor.

Italianul este urmat în top de Gaizka Garitano (Eibar) – 15.3% şi de Javi Gracia (Malaga) – 10,4%. Echipe cu bugete limitate, Eibar, care este și nou-promovată, ocupă locul 8, în timp ce Malaga este pe 6.

Antrenorul lui Atletico Madrid, campioana Spaniei și finalista Ligii Campionilor, Diego Simeone, este doar pe locul 4, cu 7,6% din sufragii. Atletico ocupă locul 3 în clasament, la pauza de iarnă.

Luis Enrique, antrenorul FC Barcelona, ocupă ultima poziție a topului, locul 8. El a fost votat de doar 190 persoane, respectiv 2,4% dintre participanții la sondaj.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă