12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleToni Kroos l-a driblat pe Messi. I-a suflat argentinianului titlul de "magician"...

Toni Kroos l-a driblat pe Messi. I-a suflat argentinianului titlul de “magician” al anului!

Mijlocaşul german Toni Kroos a câștigat titlul de cel mai bun playmaker al anului 2014, în cadrul unei anchete a  Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). 

Titlul de cel mai bun playmaker îi este acordat, anual, de IFFHS, jucătorului care a coordonat cel mai bine centrul terenului la acțiunile ofensive. Un astfel de post era ocupat și de Lucian Sânmărtean, când evolua la Steaua.

În ultimii şase ani, cei mai buni playmakeri au fost spaniolii Xavi Hernandez (2008, 2009, 2010, 2011) şi Andres Iniesta (2012, 2013).

Kroos a acumulat 110 puncte și l-a devansat astfel pe Lionel Messi (Barcelona). Fostul jucătorul al lui Bayern Munchen a cucerit, în 2014, titlul mondial cu Germania, titlul şi Cupa Germaniei cu Bayern. El a fost transferat la Real Madrid, după turneul mondial din Brazilia.

Următorii clasați au fost: James Rodriguez (Columbia/AS Monaco/Real Madrid), cu 53 de puncte, Andres Iniesta (Spania/FC Barcelona), cu 38 de puncte, Yaya Toure (Coasta de Fildeş/Manchester City), cu 29 de puncte, Bastian Schweinsteiger (Germania/Bayern Munchen), cu 28 de puncte, Neymar (Brazilia/FC Barcelona) şi Luka Modrici (Croaţia/Real Madrid), ambii cu câte 21 de puncte, Eden Hazard (Belgia/Chelsea Londra), cu 18 puncte, şi Ivan Rakitici (Croaţia/FC Sevilla/ FC Barcelona), cu 5 puncte.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă