12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleUltimul act al preliminariilor Ligii Europa: Petrolul - Dinamo Zagreb și Olimpique...

Ultimul act al preliminariilor Ligii Europa: Petrolul – Dinamo Zagreb și Olimpique Lyon – Astra, joi seară

Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu joacă, joi, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa. Petrolul va întâlni Dinamo Zagreb, pe teren propriu, de la ora 20.15, iar Astra va juca în deplasare, cu Olimpique Lyon, de la ora 21.30. 

Ambele echipe au de întâlnit adversari dificili, unul mai experimentat decât altul. Important este că starea de spirit în rândul celor două echipe din Liga I este una bună înaintea duelurilor finale din preliminariile Ligii Europa. 

Petrolul este ușor avantajată de faptul că, spre deosebire de Astra, întâlnește un adversar dintr-un campionat mai slab decât cel românesc. Dinamo Zagreb, deși o echipă cu un lot mult mai valoros chiar și decât al Stelei, nu a fost niciodată o forță în Europa. Croații se bazează pe doar 2-3 echipe în fiecare an în Europa, în timp ce Liga I a dat permanent nume interesante în competițiile europene. Totuși Zagreb are un lot impresionant cu o valoare de piață de 56 milioane euro, față de doar 16 milioane pentru ploieșteni. Dinamo are și un record de 9 campioante câștigate consecutiv în croația, iar anul acesta și l-ar putea adăuga pe cel de-al 10. 

În celălalt capăt al Europei, în Franța, Astra va întâlni una dintre cele mai puternice echipe ale Europei de la începutul noului mileniu, dar care în prezent nu mai prinde top 3 în Ligue 1. Cu toate că sezonul trecut a terminat doar pe locul 5 rămâne o forță a fotbalului francez, cu un lot estimat la 102 milioane euro, de mai bine de trei ori peste cel al giurgiuvenilor.

Dacă la Ploiești se va juca cel mai propabil cu casa închisă, la Lyon giurgiuenii speră ca stadionul să nu fie plin. De altfel după ce clubul lor a făcut legea în campionatul francez vreme de 8 ani la rând, fanii lui Lyon nu mai văd acum Liga Europa ca pe o adevărată provocare, motiv pentru care interesul este unul mai scăzut.

După ce Steaua a ajuns cu un picior în grupele Ligii Campionilor, Astra și Petrolul ar putea contribui decisiv la coeficientul de țară al României în clasamentul UEFA.

Cele mai citite

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă