12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleUn jucător din Liga a II-a convocat la naţională

Un jucător din Liga a II-a convocat la naţională

Victor Piţurcă l-a convocat pe jucătorul echipei de eşalon second CSU Craiova, Bogdan Vătăjelu, la naţională pentru meciurile amicale din Elveţia. În afară de Vătăjelu, vor mai veni la lot şi 13 jucători din prima ligă.

Pentru turneul din Elveţia, Victor Piţurcă a convocat patru jucători de la campioana României, Steaua, (Ciprian Tătăruşanu, Mihai Pintilii, Cristian Tănase şi Alexandru Chipciu), trei de la câştigătoarea Cupei României, Astra Giurgiu, (Silviu Lung jr., Valerică Găman şi Alexandru Măţel), trei de la FC Viitorul (Cristian Manea, Florin Tănase şi Bogdan Mitrea), doi de la Dinamo (Dragoş Grigore şi Cosmin Matei) şi câte unul de la FC Braşov (Alexandru Mateiu) şi CSU Craiova (Bogdan Vătăjelu), informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Celor 14 jucători din campionatul intern li se vor adăuga 14 "stranieri". Jucătorii selecţionaţi de Victor Piţurcă sunt Costel Pantilimon (Manchester City), Vlad Chiricheş (Tottenham), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano), Alexandru Bourceanu (Trabzonspor), Costel Lazăr (PAOK), Bănel Nicoliţă (FC Nantes), Alexandru Maxim (Stuttgart), Ciprian Marica (Getafe) şi Raul Rusescu (Sporting Braga).

Reunirea echipei este programată, mâine, la ora 12.30, la Mogoşoaia.

În cadrul turneului din Elveţia, echipa naţională a României va disputa două partide amicale, contra Albaniei (31 mai, ora 20.00) şi Algeriei (4 iunie, ora 21.30).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă