12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleUn meci al lui Ajax, suspectat că ar fi fost trucat. Federația...

Un meci al lui Ajax, suspectat că ar fi fost trucat. Federația a deschis o anchetă

Suspiciunile de meciuri trucate sunt din nou în prim-plan în Olanda, după ce federația din această țară a deschis o anchetă, în urma unor dezvăluiri din presă. Printre meciurile suspectate se numără și unul în care a evoluat Ajax.

Acuzată că ar fi trucat meciuri este echipa Willem II, două partide luate în vizor de către anchetatori fiind cele cu Ajax și cu Feyenoord. 

"Având în vedere gravitatea faptelor deschise, vom depune plângere la Parchet pentru a se deschide o anchetă cu privire la acest caz", se arată într-un comunicat al federaţiei (KNVB), conform Mediafax.

KNVB va deschide de asemenea o anchetă, jucători, antrenori, responsanili ai cluburilor şi arbitri urmând să fe audiaţi. În plus, forul va analiza imaginile televizate de la meciurile în cauză şi rapoartele delegaţilor.

Conform unei anchete realizate de De Volkskrant, două meciuri ale primei echipe a clubului Willem II Tilburg au fost trucate în sezonul 2009-2010 de jucători plătiţi de pariori din Singapore.

Partidele respective sunt Ajax-Willem II (17 octombrie 2009, scor 4-0) şi Feyenoord-Willem II (1-0).

Jurnalul menţionează că mijlocaşul Ibrahim Kargbo a fost cel care i-a coordonat pe jucătorii implicaţi în trucarea meciurilor. Kargbo, care în prezent joacă în liga a doua portugheză, ar fi atras alţi jucători de la Willem şi pentru fiecare meci trucat fotbaliştii primeau în total 100.000 de euro.

Ibrahim Kargbo a negat acuzaţiile la adresa sa: "Nu am primit niciodată bani de la nimeni".

Conducerea clubului Willem s-a declarat şocată de acuzaţiile din De Volkskrant. "Evident, vom coopera în cazul unei anchete pentru ca adevărul să iasă la iveală", se arată într-un comunicat al grupării.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă