10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleUn român, aproape de a devenit proprietarul unui club de fotbal din...

Un român, aproape de a devenit proprietarul unui club de fotbal din Emiratele Arabe Unite

Robert Cristian Trif, fost impresar, în vârstă de 35 de ani, ar putea deveni primul proprietar de club străin din Emiratele Arabe Unite. El aşteaptă ca federaţia de fotbal din această ţară să îi accepte clubul, Athletic Dubai, în liga a doua.

Trif şi-a lansat oficial clubul în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la finalul săptămânii în Dubai. Athletic Dubai ar putea evolua în cea de-a doua ligă a ţării după ce grupările Al Raams şi Al Jazira Al Hamra, ambele din Ras Al Khaimah şi Al Arabi din Umm Al Quwain s-au desfiinţat, conform Mediafax.

"Strategia mea este pe termen lung. Sunt interesat să construiesc un club care se va putea susţine, iar în cinci ani să câştige titlul naţional. În decurs de doi ani vrem să promovăm în prima ligă, iar în al treilea an să avem o poziţie stabilă, urmând ca în al cincilea an să jucăm în Liga Campionilor Asiei", a spus Trif.

Culorile echipei vor fi albastru-alb, iar emblema este reprezentată de un şoim. Trif susţine că echipa are trei variante de stadion pe care să evolueze în Dubai. Tehnicianul Ilie Balaci ar fi favorit să ocupe postul de antrenor principal.

El a promis că se va concentra pe dezvoltarea tinerilor jucători, atât locali, cât şi străini.

"Acesta nu este un club de vedete. Eu mă uit pe termen lung, iar pentru a construi un club de durată trebuie să încep de la zero şi să mă concentrez pe tineri şi să investesc în talentele viitoare", a completat Trif.

Robert Cristian Trif este de părere că prezenţa spectatorilor la meciurile tuturor echipelor ar ajuta foarte mult la dezvoltarea fotbalului din Emiratele Arabe Unite. "Absenţa fanilor reprezintă singurul lucru din fotbalul din Emiratele Arabe Unite. Dacă vom putea aduce pe toată lumea, fotbalul ar deveni mai bun, iar liga s-ar îmbunătăţi an de an", a explicat Trif.

În cazul în care Athletic Dubai nu va primi acordul federaţiei de a evolua din acest sezon în a doua divizie, Trif susţine că nu va renunţa la proiect şi va încerca din nou în 2015. "Nu sunt concentrat să intru în a doua divizie doar în acest sezon. Dar ar fi fantastic să se întâmple asta. Noi am terminat documentaţia şi aşteptăm decizia Federaţiei de Fotbal din Emiratele Arabe Unite (UAEFA)", a precizat Trif.

Robert Trif a înfiinţat în 2010, la Dubai, firma de impresariat sportiv Euro World Sports Agency, el reuşiind să îi transfere în Asia pe Nicolas Anelka (Shanghai Shenhua), Raul Gonzalez (Al Sadd), Mirel Rădoi (Al Hilal, Al Ain), dar şi pe Diego Armando Maradona ca antrenor la Al Wasl (Emiratele Arabe Unite).

Pe lângă jucătorii pe care îi impresariază, Trif i-a adus în Asia şi pe tehnicienii Ion Marin (Kuwait), Cosmin Olăroiu (Emiratele Arabe Unite) sau Florin Motroc (Iordania).

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă