21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăLifestyleUna dintre galeriile Stelei îi declară război lui Becali. Au solicitat DNA...

Una dintre galeriile Stelei îi declară război lui Becali. Au solicitat DNA să demareze o anchetă

Membrii galeriei "Peluza Sud solicită Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să demareze o anchetă privind modul în care Gigi Becali a preluat clubul Steaua de la MApN în ianuarie 2003.

"DNA să întreprindă o anchetă asupra modului în care a fost preluată secţia de fotbal. În prezenta stare de tăcere a ambelor tabere, deducem că adevăraţii vinovaţi au motive întemeiate pentru a nu se afla adevărul. Această tăcere vine în momente tulburi, presărate cu arestări şi scandaluri mediatice. În paralel cu mult dorita anchetă a DNA-ului, actualul Ministru al Apărării Naţionale să justifice de ce până acum nu s-a început o anchetă internă. Acest lucru este imperios necesar mai ales că fostul Ministru al Aparării Naţionale, Victor Babiuc, a fost găsit vinovat pentru afacerile ilegale întreprinse cu George Becali", se arată într-un comunicat al Peluzei Sud, citat de Mediafax.

Membrii Peluzei Sud susţin că generalul Dan Voinea, fost şef al Secţiei Parchetelor Militare din Ministerul Public, nu a fost lăsat să-şi continue ancheta în ceea ce priveşte transferul gratuit de patrimoniu. "O poziţie oficială a cadrelor militare desemnate în acest caz, în care să explice care este implicarea generalului Zisu în tot acest proces având în vedere evenimentele din trecutul nu foarte depărtat în care acest personaj părea a fi împotriva lui George Becali, iar de curând să se afle exact opusul! Şi mai ales de ce fostul procuror militar, generalul Dan Voinea (cândva şef al Secţiei Parchetelor Militare din Ministerul Public), nu a fost lăsat să îşi continue ancheta şi în ceea ce priveşte transferul gratuit de patrimoniu", se mai precizează în comunicat.

Peluza Sud a mai scris că transferul echipei de fotbal de la CSA Steaua la Gigi Becali s-a făcut în mod ilicit: "În toată această perioadă, Peluza Sud a dus o luptă continuă cu conducerea clubului şi cu toţi cei care ne-au contestat, iar acum putem spune că timpul ne dă dreptate, întrucât trecerea clubului de la CSA la George Becali se dovedeşte că a fost facută în mod ilicit. Astfel, demontăm orice supoziţie conform căreia Peluza Sud ar susţine interesele cuiva şi accentuăm ideea că cine vrea răul Stelei este duşmanul nostru".

Suporterii de la Peluza Sud pretind că îşi regăsesc pasiunea şi spiritul alături de secţiile Clubului Sportiv al Armatei.

"Însuşi Tudorel Stoica declara de curând că niciodată o echipă având un cu totul alt nume decât Steaua Bucureşti, nu poate fi deţinătoarea palmaresului. Această declaraţie tranşantă şi adevarată, întăreşte afirmaţiile mult regretatului Ştefan Sameş despre perioada petrecută, ca angajat, în cadrul clubului condus de Becali. Însă, în aceeaşi masură, vine în totală contradicţie cu declaraţiile altui idol al copilăriilor noastre, Helmuth Duckadam. Îi înţelegem situaţia ingrată în care se află, însă iubirea noastră pentru Steaua Bucureşti nu are legatură cu situaţia actuală de niciun fel. Cu siguranţă şi alte glorii steliste, care au scris istorie pentru acest club minunat, ar trebui să îşi expună părerea în mod public şi cât mai tranşant", au conchis suporterii de la Sud.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a anunţat, la 21 ianuarie, că gruparea "roş-albastră" va folosi marca FCSB în returul Ligii I, aceasta urmând să apară pe tabela de marcaj la numele echipei, pe echipamentul de joc şi pe însemnele clubului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă