Echipa ploieșteană a trecut cu brio peste un meci important pentru promovarea în Liga a II-a contra principalei contracandidate, Voința Turnu Măgurele, în ecuația revenirii pe prima scenă a fotbalului românesc.
22 de puncte are, în acest moment, Petrolul Ploiești, după 8 meciuri.
După un egal surprinzător acasă, cu AFCM Alexandria, și după un arbitraj controversat, nefavorabil ploieștenilor, meciul cu Voința Turnu Măgurele a căpătat o importanță deosebită în lupta pentru promovare. De altfel, imediat după meciul din etapa trecută, managerul general Veolia, partenerul principal al Petrolului pe drumul revenirii la gloria de altădată, Jorj Mădălin Mihailovici, a și declarat că „nu mor caii când vor câinii” chiar dacă ”mizeria a coborât până și în iarba din Liga a III-a”.
„Lupii galbeni“, la datorie
Suporterii ploieșteni care au făcut deplasarea la Sae-lele (peste 200 de km) în număr mare, aproximativ 300, au arătat încă o dată ce înseamnă dragostea față de echipa favorită. S-a dovedit iarăși că oriunde se duce -galeria Petrolului spectacolul din tribune este asigurat de „lupii galbeni”. Pe toată durata meciului ploieștenii au cântat non-stop, au reconfirmat că sunt cea mai frumoasă galerie din România și că sloganul „Sufletul e numai unul“ este perfect adevărat.
Mai mult, Petrolul Ploiești a avut și un suporter celebru, fostul procuror Marian Nazat, astăzi unul dintre cei mai cunoscuți avocați din țară și un fan înfocat al fotbalului. Acesta a urmărit meciul împreună cu staff-ul echipei, din așa-zisa tribună oficială a stadionului din Saelele. În acest moment, Petrolul Ploiești și AFCM Alexandria au același număr de meciuri (8) și puncte (22), fiind neînvinse și departajate doar de golveraj în fruntea clasamentului.
Pentru Petrolul Ploiești urmează marți, 24 octombrie, meciul de Cupă cu C.S. Mioveni pe Stadionul Ilie Oană, de la ora 18.00, iar apoi, la finele săptămânii, tot pe, Ilie Oană“, în campionat cu C.S. Atletic Bradu.
22 de puncte are, în acest moment, Petrolul Ploiești, după 8 meciuri.