12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportMax Verstappen a câștigat MP al Austriei

Max Verstappen a câștigat MP al Austriei

Verstappen, care a avut un start slab, l-a depăşit pe Leclerc cu două tururi înainte de sosire. Manevra ce i-a permis olandezului să-şi depăşească rivalul va fi examinată de comisarii de cursă, informează AFP. Verstappen şi Leclerc au 21 de ani.

Verstappen, ce are acum şase victorii în cariera sa, a fost cronometrat în 1h22min01sec822/1000, fiind mai rapid cu 2sec724/1000 decât Leclerc şi cu 18sec960/1000 decât Bottas.

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), campionul mondial en-titre şi liderul clasamentului piloţilor, s-a clasat pe locul 5. Hamilton, care a fost al doilea sâmbătă în calificări, a fost penalizat cu trei locuri pe grila de start pentru că l-a jenat pe finlandezul Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) în timpul calificărilor.

Este prima cursă din acest sezon care nu se încheie cu victoria unui pilot Mercedes şi prima în care Hamilton nu urcă pe podium. Locul 4 i-a revenit germanului Sebastian Vettel (Ferrari).

Hamilton rămâne lider autoritar în clasamentul piloţilor, cu 197 de puncte. El are 31 de puncte mai mult decât Bottas şi 51 decât Verstappen. Pe poziţia a 4-a este Vettel, 123 de puncte, iar pe a 5-a, Leclerc, 105 puncte.

În clasamentul constructorilor, pe primul loc este Mercedes, 363 de puncte, urmată de Ferrari, 228 p, Red Bull, 169 p etc.

Următorul Mare Premiu, al Marii Britanii, va avea loc la Silverstone pe 14 iulie.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă