11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDoliu în Raliul Dakar: Motociclist, găsit mort pe traseu. Statistici îngrijorătoare

Doliu în Raliul Dakar: Motociclist, găsit mort pe traseu. Statistici îngrijorătoare

Motociclistul polonez Michal Hernik (KTM) a fost găsit mort în afara traseului, în cadrul etapei a treia a Raliului Dakar. Acesta este al cincilea accident mortal începând din 2009, când competiția a fost mutată în America de Sud.

Etapa a treia a Raliului Dakar 2015 se desfășoară între localităţile argentiniene Villa Carlos Paz şi Chilecito. Directorul cursei, Etienne Lavigne, a precizat că sportivul a fost găsit mort la ora locală 16.03, la 300 de metri în afara traseului. Hernik nu purta cască, iar motocicleta sa nu prezenta semne de şoc. Motivele decesului lui Hernik, aflat în premieră la startul Raliului Dakar, sunt încă necunoscute, conform Mediafax.

Michal Hernik, în vârstă de 39 de ani, este al cincilea sportiv care moare în Raliul Dakar de când competiţia a fost mutată în America de Sud, în 2009, şi al 24-lea de la începutul întrecerii în 1979.

De la mutarea Raliului Dakar în America de Sud, doar în ediţiile din 2010 şi 2011 nu s-au înregistrat decese. În celelalte patru ediţii a murit câte un motociclist, francezul Padcal Terry în 2009, argentinianul Jorge Martinez Boero în 2012, francezul Thomas Bourgin în 2013 şi belgianul Eric Palante în 2014.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă