10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialHamilton: Eu și Nico vom continua să ducem echipa înainte

Hamilton: Eu și Nico vom continua să ducem echipa înainte

Pilotul Lewis Hamilton, devenit pentru a doua oară în carieră campion mondial, are încredere în faptul că echipa sa, Mercedes, va domina și în sezoanele următoare Formula 1.

"Am vrut să iau parte la ceva care se construia şi creştea. Cred că este doar începutul. Este incredibil ce a putut să pună la un loc această echipă. Avem oamenii potriviţi în locurile potrivite, iar eu şi Nico (n.r. – Rosberg) vom continua să ducem echipa înainte", a explicat Hamilton, potrivit Mediafax.

Hamilton şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la echipa McLaren, astfel că a fost oarecum surprinzătoare trecerea lui la Mercedes, la finalul sezonului 2012.

Sportivul în vârstă de 29 de ani consideră că a progresat foarte şi a ajuns la o maturitate care îi permite să ia cele mai bune decizii în cursă. "În anii trecuţi, toată lumea spunea «Lewis nu poate prelungi viaţa pneurilor din cauza stilului său agresiv de pilotaj». Dar în cursele din acest an cred că am dovedit că folosesc mai puţin combustibil decât alţii, sunt capabil să utilizez pneurile la fel de bine ca oricare alt pilot şi să-mi poziţionez monopostul în locul potrivit pentru a face depăşiri", a afirmat el.

Calificările reprezintă domeniul în care Lewis Hamilton mai are de lucrat: "Anul acesta a arătat că ziua cursei este cea mai importantă. Dar este sigur faptul că îţi faci cursa de două ori mai dificilă când nu eşti înaintea colegului tău aflat în aceeaşi maşină. Bineînţeles, calificările sunt sectorul în care voi lucra din greu pentru a-mi îmbunătăţi evoluţiile în vederea viitorului sezon".

Pilotul britanic mai are contract cu Mercedes încă un an şi spune că nu se grăbeşte să şi-l prelungească. "Mai avem un an şi nu e nicio grabă, aici este casa mea şi sunt foarte bucuros aici", a adăugat el.

Fostul pilot Niki Lauda, acum oficial al echipei Mercedes, este convins că nu vor fi probleme în prelungirea contractului lui Hamilton. "Vom face asta în următoarele două săptămâni. El este fericit, noi suntem fericiţi, aşa că nu văd nicio problemă", a precizat Lauda.

Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, ultima etapă a sezonului, şi a devenit pentru a doua oară în carieră campion mondial de Formula 1, după ce a mai reuşit această peformanţă în 2008, când era la McLaren.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă