16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSchumacher face progrese, însă recuperarea lui ar putea dura ani buni

Schumacher face progrese, însă recuperarea lui ar putea dura ani buni

Michael Schumacher face progrese, însă recuperarea lui ar mai putea dura câţiva ani, a spus medicul Jean- Francios Payen, cel care l-a tratat pe fostul campion mondial de Formula 1 după accidentul suferit iarna trecută.

"Am observat unele progrese, însă mai are nevoie de timp. Fiind la el acasă, Michael Schumacher se află în condiții foarte favorabile care să-i faciliteze recuperarea. Nu se mai află în comă, însă trebuie să avem răbdare. Suntem pe o scară care va dura între unu și trei ani", a declarat doctorul Payen pentru postul francez de radio RTL, citat de Agerpres.

Jean-Francois Payen, șeful serviciului de anestezie-reanimare al Spitalului universitar din Grenoble este medical care s-a ocupat timp de cinci luni și jumătate de Schumacher, după accidentul suferit pe pârtia de schi din stațiunea Meribel, în Alpii francezi, pe 29 decembrie 2013.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă