18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportRoger Federer s-a retras de la turneul ATP Masters Paris

Roger Federer s-a retras de la turneul ATP Masters Paris

“Sunt extrem de dezamăgit că trebuie să mă retrag de la Rolex Paris Masters. Trebuie să mă menajez deoarece vreau să joc cât mai mult timp posibil în ATP Tour. Sunt dezolat pentru fanii mei francezi, pe care îi voi vedea anul viitor, la Roland Garros”, a precizat Federer, la o zi după ce a cucerit pentru a 10-a oară trofeul în turneul de la Basel, oraşul său natal.

“Sunt, evident, dezamăgit de acest forfait şi mai ales pentru public”, a comentat directorul turneului parizian, Guy Forget. “Cu toate astea, ediţia 2019 se anunţă pasionantă, plină de miză, legată în special de atribuirea ultimelor două locuri pentru Turneul Campionilor de la Londra şi poziţia de numărul unu mondial la sfârşit de an”, a adăugat fostul jucător francez.

Sârbul Novak Djokovic este sub ameninţarea spaniolului Rafael Nadal pentru fotoliul de lider la finele lui 2019. Spaniolul l-ar fi putut înfrunta pe Federer în semifinale, dacă elveţianul lua parte la competiţia din capitala Franţei.

Roger Federer va fi înlocuit cu un lucky loser pe tabloul principal al ultimului Masters 1.000 al anului, au precizat organizatorii.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă