1. Graba strică armonia
Înainte să ne fie bine, ne-a fost rău. Și încă o dată s-a văzut cât de nepregătiți suntem (făcând o medie) pentru a gestiona momentele nefaste firești care apar în cariera oricărui jucător de tenis. Valul de mesaje dure care a invadat Social Media după eșecul Simonei Halep cu Garbine Muguruza a fost neașteptat de virulent, dat fiind contextul. Practic, confruntarea cu Spania încă nu se încheiase, iar șansele României se păstrau la un nivel decent, mai ales că perspectiva unui meci de dublu care să decidă manșa era destul de vehiculată înainte de începerea meciului cu Spania. Și totuși, Simona a fost făcută rapid responsabilă de o înfrângere care, în realitate, n-a mai venit niciodată.
Practic, era și o formă de neîncredere în Irina și Monica, fetele care urmau să joace ultimele două meciuri, o neîncredere venită din partea unui segment al publicului prea ușor influențat de dramaticele titluri pe bandă care împânzesc televiziunile românești de știri, același segment care apoi a trecut repede în extrema cealaltă, ridicându-le în slăvi pe cele două (meritat, nu încape discuție – dar e sănătos să nu exagerăm niciodată cu termenii de tipul “eroi”, “salvator” șamd).
Raluca Olaru, care, fără să joace, a fost una dintre surprizele plăcute ale weekendului din calitatea de analist invitat la Dolce, a punctat corect, vorbind despre încrâncenarea și inabilitatea noastră de a accepta înfrângerile ca parte a unui amplu proces de învățare, comparativ cu străinii care sunt mult mai relaxați în ce privește eșecurile sportive. Un procent important (sau măcar cel mai vocal) dintre consumatorii români de sport continuă să fie preocupați doar de rezultat, în loc să vadă perspectiva de termen lung, și refuză să accepte că nimeni nu e perfect și nu toate meciurile pot fi câștigate. Într-un final, totul s-a terminat cu bine din fericire, dar acel intermezzo dintre meciul trei și meciul patru ne-a oferit o proiecție a unui univers alternativ, pe care îl cunoaștem, din păcate, prea bine.
