8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep nu va ajuta România la Fed Cup. Sportiva s-a accidentat...

Simona Halep nu va ajuta România la Fed Cup. Sportiva s-a accidentat la genunchi, la turneul de la Sankt Petersburg

Echipa feminină de tenis se pregătește pentru un „examen“ foarte important. La sfârșitul acestei săptămâni, echipa noastră va întâlni Belgia, la Sala Polivalentă, în primul tur al Grupei Mondiale II.

Asosit vremea revanșei pentru tenismenele românce, care au pierdut toate cele trei meciuri pe care le-au jucat împotriva Belgiei în Fed Cup. A fost 0-2 în 1975, în Franța, în sferturile Grupei Mondiale, iar apoi 1-2 și 0-3 în 1995, în Spania, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa.

Confruntarea de la sfârşitul săptămânii va începe, însă, cu un handicap pentru tenismenele românce. Ilie Năstase, căpitanul nejucător, nu se poate baza pe Simona Halep, care va fi înlocuită cu Patricia Țig, care, aflată pe locul 106 în clasamentul WTA, este debutantă în Fed Cup.

România își pune acum speranțe mari în Irina Begu (locul 28), Monica Niculescu (locul 35) și Sorana Cîrstea (locul 59). Aceasta din urmă are un început bun de an. Deși a abandonat recent la Taipei, în primul tur, Sorana a ajuns până în optimi la Australian Open, dovedind că se poate bate de la egal la egal cu jucătoarele de top din circuit, după ce a trecut inclusiv de Carla Suarez Navarro. Absența Simonei Halep este însă una extrem de importantă. Accidentată la genunchi, la turneul de la Sankt 

Petersburg, înaintea sferturilor de finală, jucătoarea nu va putea participa la Fed Cup, însă nu o va face nici la Dubai și Doha, ea urmând să revină abia la Indian Wells, turneu programat între 8 și 19 martie. „La Fed Cup, fetele au o șansă bună să câștige, mai ales că Sorana Cîrstea este în revenire și joacă foarte bine. M-am antrenat normal 8 zile, înainte să merg la Sankt Petersburg, dar una este să joci meciuri oficiale și alta este să faci antrenamente“, a declarat Simona Halep.

Probleme de la Australian Open

Ilie Năstase a fost foarte îngăduitor, cel puţin în declaraţii, faţă de această situaţie. „Este o pierdere enormă! Nu ne vom putea baza pe jucătoarea numărul 1. Simona vrea să ia o pauză mai mare, de o lună de zile. Foarte bine că s-a decis să facă acest lucru“, a precizat antrenorul, care a sfătuit-o în mai multe rânduri pe Halep să nu mai participe la turnee dacă nu este refăcută complet. 

Înaintea turneului din Rusia, Simona Halep a avut probleme la genunchi și la Australian Open, în primul Grand Slam al anului, acolo unde a fost eliminată încă din primul tur, după 3-6 și 1-6 cu Shelby Rogers. 

Adversarele noastre știu că absența Simonei este o veste bună pentru Belgia. “Este un avantaj că Halep nu va juca, însă România este oricum puternică. 

Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut și să fim pregătite cât mai bine“, a precizat Yanina Wickmayer, jucătoarea belgiană care stă cel mai bine în clasamentul WTA, unde ocupă locul 60.

Wickmayer are un palmares pozitiv cu jucătoarele noastre. Yanina a bătut-o de trei ori pe Sorana Cîrstea și a cedat o singură dată. Belgianca are tot atâtea succese și cu Monica Niculescu, în fața căreia a suferit două înfrângeri.

Pe lângă Wickmayer, Belgia mai are în componență un alt nume important. Este vorba de Kirsten Flipkens, locul 76 WTA, care a jucat de şase ori împotriva Monicăi Niculescu, duelul direct fiind unul echilibrat. De trei ori a câștigat sportiva noastră și în trei rânduri s-a impus Flipkens. 
Celelalte jucătoare convocate de căpitanul nejucător al Belgiei, Dominique Monami, sunt Elise Metens (locul 85) și Marina Zanevska (locul 126).   

Pe 11 și 12 februarie, tot în primul tur al Grupei Mondiale din Fed Cup, mai sunt programate alte patru meciuri: Cehia-Spania, Germania-Statele Unite, Belarus-Olanda și Elveția-Franța.

INTERES. Bilete între 90 și 150 de lei

Interesul pentru meciul dintre România și Belgia este unul destul de mare, iar Sala Polivalentă ar trebui să fie plină, în mod normal, sâmbătă și duminică. La tribună, prețul unui bilet a fost de 90 de lei/zi, în timp ce un tichet la lojă a costat 150 de lei/zi. Majoritatea biletelor s-au vândut online, însă acestea pot fi achiziționate acum și de la Sala Polivalentă. Casieria este deschisă între orele 12.00 și 20.00, iar sâmbătă și duminică, dacă va mai fi cazul, de la ora 09.00.

Eșec lamentabil al băieţilor în Cupa Davis

România speră la o victorie în fața Belgiei, în Fed Cup, însă în Cupa Davis lucrurile nu merg deloc bine pentru tricolori, care au cedat lamentabil în fața Belarusului, scor 2-3, în primul tur al Grupei I, zona Europa-Africa.

Partida decisivă a fost pierdută de Adrian Ungur, care a cedat în trei seturi în fața lui Egor Gerasimov, scor 6-7, 4-6, 4-6. Aflat abia pe locul 341 în clasamentul ATP, Gerasimov l-a bătut în prima zi și pe Marius Copil. Marele eșec a fost însă în proba de dublu, unde erau așteptări foarte mari, deși Andrei Pavel nu s-a putut baza pe Florin Mergea. Tecău și Copil au pierdut în fața cuplului Shyla/Mirnîi, scor 7-6, 6-4, 6-7, 6-4.   

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă