9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAnastasija Sevastova ar putea juca cu Simona Halep în finala turneului BRD...

Anastasija Sevastova ar putea juca cu Simona Halep în finala turneului BRD Bucharest Open

Jucătoarea letonă de tenis Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 7, s-a calificat în finala turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 de dolari.

Ea a dispus sâmbătă, la Arenele BNR din Capitală, cu 6-3, 6-2 de germanca Laura Siegemund, a patra favorită.  

Sevastova (26 ani, 66 WTA) s-a impus într-o oră şi 17 minute, chiar dacă nu era favorită, având în vedere că Siegemund (28 ani) ocupă locul 43 în lume. Baltica şi-a asigurat un cec de 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Sevastova are în palmares un titlu WTA, cucerit în 2010, la Oeiras (Portugalia), şi a mai jucat o finală anul acesta, pierdută la Mallorca în faţa franţuzoaicei Caroline Garcia. În ultimul act la Bucureşti, Anastasija o va înfrunta duminică pe câştigătoarea dintre Simona Halep şi americanca Vania King.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă