19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAntrenorii Bellu și Bitang revin la conducerea lotului olimpic de gimnastică feminină

Antrenorii Bellu și Bitang revin la conducerea lotului olimpic de gimnastică feminină

Antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang vor reveni la conducerea lotului olimpic de gimnastică feminină. Ei vor pregăti echipa României în vederea calificării la Jocurile Olimpice din anul 2016, dar și la competiția de la Rio, dacă sportivele se vor califica în urma turneului preolimpic din luna aprilie, scrie Mediafax. 

Anunțul a fost făcut marți, după ședința Comisiei Tehnice a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și a fost confirmat de surse federale.

Antrenorii Bellu și Bitang nu au putut fi contactați până la ora transmiterii acestei știri.

Potrivit surselor citate, cei doi tehnicieni, care au condus gimnastele tricolore la ultimele șase ediții de Jocuri Olimpice, ar urma să se alăture oficial lotului de la Izvorani, începând cu 15 decembrie.

Bellu și Bitang se ocupă deja de recuperarea unora dintre gimnastele cu probleme de sănătate, între care se numără și Cătălina Ponor, operată la tendonul unui picior.

Antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang s-au retras de mai multe ori de la lotul olimpic feminin, revenind ulterior asupra deciziei. Ultima oară, ei au anunţat în septembrie că nu mai sunt antrenorii lotului, astfel că nu au fost prezenţi alături de echipă la Campionatele Mondiale de la Glasgow, din luna octombrie.

La Glasgow, echipa feminină de gimnastică a României a încheiat calificările pe locul 13 și va evolua, în premieră în istoria sa, la turneul preolimpic de la Rio pentru calificarea la JO din 2016, în timp ce în finalele individuale de la Mondiale s-au calificat doar Larisa Iordache și Laura Jurca la individual-compus. În această probă, Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz, iar Laura Jurca a fost pe locul 8.

Echipa României, medaliată olimpică la fiecare ediție, începând cu 1976, va evolua la turneul preolimpic de la Rio (16-19 aprilie 2016) pentru unul din ultimele patru locuri disponibile pentru JO de anul viitor, unde vor concura, calificate direct deja la competiţia olimpică, și primele opt clasate la CM din acest an.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă