17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAruncătorul român de greutate, Andrei Gag, record național la Balcaniadă

Aruncătorul român de greutate, Andrei Gag, record național la Balcaniadă

Aruncătorul român de greutate Andrei Gag poate fi considerat performerul zilei a doua a Campionatelor balcanice de atletism pentru seniori de la Pitești, el reușind duminică să-și adjudece titlul balcanic, cu un nou record național, cu 20,96 m, din prima încercare, potrivit Agerpres

Andrei Gag, 24 de ani, o vârstă foarte bună pentru o asemenea probă a longevității, deținea recordul țării cu 20,69 m, dar anunța continuarea progresului său, după ce a devenit anul acesta și vicecampion mondial universitar, în Coreea de Sud. De asemenea, Gag a îndeplinit și baremul pentru Campionatele mondiale de luna aceasta, de la Beijing.

O victorie așteptată a obținut duminică pentru delegația României și săritoarea în lungime Florentina Marincu, dublă campioană mondială de cadeți, campioană europeană de juniori și medaliată cu bronz indoor la seniori anul acesta. Sportiva de la Cetate Deva și-a adjudecat și titlul balcanic, cu 6,65 m, din prima săritură.

De asemenea, într-o probă în care erau favorite, alergătoarele românce de la 4×400 m (Sanda Belgyan, Florina Pierdevară, Anamaria Ioniță și Bianca Răzor) s-au impus fără probleme, cu timpul de 3’33″07/100, cu exact 4 secunde mai bun decât a doua clasată, Croația.

Remarcabilă reapariția în prim-planul întrecerii a fostei semifondiste Ancuța Bobocel, care a născut cu puțin timp în urmă, apărând din nou pe pistă pe distanțe mai lungi decât cei 3.000 m cu care ne-a obișnuit. La Campionatele naționale de acum 2 săptămâni a câștigat un titlu, iar acum s-a clasat pe locul secund la 5.000 m, cu un nou record al carierei.

Prezent la încălzire, favoritul gazdelor, născut la Pitești, fostul vicecampion olimpic la triplusalt, Marian Oprea, a simțit o jenă la una din tentativele de elan și nu a vrut să riște o accidentare, renunțând la concurs.

 

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă