18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAustralian Open 2015: Begu a câștigat cel mai mare premiu din carieră,...

Australian Open 2015: Begu a câștigat cel mai mare premiu din carieră, prin calificare în turul 3

Australian Open 2015. Irina-Camelia Begu, 42 WTA, calificată în premieră în turul al treilea al unui turneu de Grand Slam, a câștigat cel mai mare premiu din carieră.

Pentru accederea în turul al treilea, Begu va primi un premiu de 97.500 de dolari australieni (80.000 de dolari americani), cel mai mare din cariera jucătoarei în vârstă de 24 de ani, conform Mediafax.

Begu, aflată la a 15-a prezenţă pe tabloul principal al unui Grand Slam, fără a trece niciodată până acum de manşa secundă, s-a calificat în turul trei al Australian Open, după ce a învins-o pe Katerina Siniakova (Cehia), locul 81 WTA, scor 7-5, 6-4.

Până în prezent, Begu obţinuse cel mai mare premiu din carieră, anul trecut, la Wimbledon, când pentru prezenţa în turul doi a încasat 67.000 de dolari. Tot anul trecut, ea a ajuns în finala turneului WTA Premier de la Moscova, performanţă recompensată cu 64.000 de dolari.

În următoarea fază a competiţiei de la Melbourne, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe sportiva germană Carina Witthoft, locul 104 WTA, care a trecut de Christina McHale (SUA), locul 54 WTA, scor 6-3, 6-0.

Begu şi Witthoft s-a mai întâlnit o dată, în 2013, în turul I la Bad Gastein, când românca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă