26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialBegu, calificată în turul doi la Openul Portugaliei. Eliminare pentru Cadanțu

Begu, calificată în turul doi la Openul Portugaliei. Eliminare pentru Cadanțu

Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul al doilea al turneului de tenis de la Oeiras, Portugalia, după ce a trecut de japoneza Kurumi Nara cu scorul de 6-1, 7-6(5). Cealaltă româncă din competiție, Alexandra Cadanțu a fost eliminată de Roberta Vinci, cap de serie numărul 4.

Begu, 23 de ani și locul 117 WTA, venită din calificări, a trecut în două seturi de Kurumi Nara, japoneza în vârstă de 22 de ani, locul 45 WTA. Begu a avut nevoie de tie-break pentru a se departaja, la finalul celui de-al doilea set. Begu va juca mai departe, în turul al doilea, împotriva estoniencei Kaia Kanepi, cap de serie numărul 5 și locul 23 WTA.

Begu a rămas singura româncă din openul portughez după ce Alexandra Cadanțu, locul 74 WTA, a fost învinsă de italianca Roberta Vinci, 20 WTA. Cadanțu a reușit să câștige al doilea set și să ducă meciul în trei seturi, însă în cele din urmă a pierdut cu scorul de 2-6, 6-4, 1-6.

Openul Portugaliei este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 dolari, la feminin (WTA), respectiv 426.605 euro la masculin (ATP). În turneul de masculin, în primul tur va evolua și Victor Hănescu, împotriva moldoveanului Radu Albot. 

Cele mai citite

Lotul lui Iordănescu pentru ultimele partide înainte de EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.Noutăţile lui...

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...

Un nou sondaj Eurobarometru reflectă opiniile și așteptările cetățenilor UE înainte de alegerile europene

Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard arată că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă. “În special, peste trei sferturi dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă