12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBegu și Niculescu - eliminate din Australian Open

Begu și Niculescu – eliminate din Australian Open

Perechea Irina Begu / Monica Niculescu, cap de serie numărul 9, a fost eliminată, joi, în runda inaugurală a probei de dublu feminin de la Australian Open, primul Grand Slam al anului, informează Mediafax.

Begu şi Niculescu au fost învinse, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, de cuplul Dominika Cibulkova / Kirsten Flipkens (Slovacia/Belgia).

Meciul a durat două ore şi patru minute.

Premiul pentru participarea în primul tur al probei de dublu la Melbourne este de 14.800 de dolari australieni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă