12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBucharest Open: Niculescu și Mitu se întâlnesc, vineri, în sferturi. Duel cu...

Bucharest Open: Niculescu și Mitu se întâlnesc, vineri, în sferturi. Duel cu miză mare

Monica Niculescu, 41 WTA și cap de serie numărul 3 și Andreea Mitu, 78 WTA, se vor duela, vineri, de la ora 15.00, într-un sfert de finală românesc în cadrul turneului BRD Bucharest Open. Cele două se vor întâlni pentru prima dată în circuitul WTA.

Urmărește, AICI, de la ora 15.00, Live Text Niculescu – Mitu: spectacol la Bucharest Open, în lupta pentru semifinale

Niculescu s-a calificat în sferturi după ce a eliminat-o pe brazilianca Teliana Pereira, 83 WTA, cu scorul de 6-2, 6-3.

Andreea Mitu a trecut, tot joi, de Sorana Cîrstea, 165 WTA, cu scorul de 5-7, 6-2, 6-4, după două ore și 21 de minute de joc.

Pentru ambele românce duelul va fi unul cu o miză importantă, de calificarea în semifinale depinzând ascensiunea lor în clasamentul WTA. Mitu ar putea urca mai mult de 10 locuri dacă va trece de Niculescu, iar pentru cea din urmă o victorie ar însemna o intrare în top 40 mondial.

Monica Niculescu, 27 de ani și Andreea Mitu, 23 ani nu s-au mai întâlnit niciodată în WTA. Singura lor întâlnire datează din 2007 când evoluau în turnee ITF. Niculescu o învingea atunci, pe Mitu, scor 7-5, 7-6(10/8), tot la București.

Atât pentru Mitu, cât și pentru Niculescu, meciul direct, din sferturi, va fi al doilea lor duel românesc din cadrul acestui turneu. În timp ce Mitu a trecut de Cîrstea, în optimi, Monica Niculescu a mai întâlnit o româncă în primul tur, pe Ana Bogdan (204 WTA, wildcard), pe care a eliminat-o cu scorul de 6-2, 5-7, 6-2.

Turneul WTA International de la București se află la cea de a doua sa ediție, după ce în 2014 s-a impus Simona Halep. A treia jucătoare a lumii nu a mai luat startul și în acest an.

Citește și Bucharest Open: programul sferturilor de finală. Cine evoluează vineri la Arenele BNR

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă