15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCamelia Potec vrea să introducă două noi sporturi în România

Camelia Potec vrea să introducă două noi sporturi în România

Camelia Potec, președinte al FR de Natație și Pentatlon Modern, vrea să ca din 2015 România să fie reprezentată în două noi sporturi, înotul sincron și înotul în ape libere. Cele două loturi ar urma să concureze inclusiv în calificările pentru JO 2016.

Potec a declarat că Federația Internațională de Natație cuprinde 6 sporturi, înot, sărituri în apă, înot sincron, înot în ape libere, polo și sărituri de la mare înălțime, în timp ce forul din România este reprezentat în doar doar 2 dintre aceste sporturi, conform Agerpres.

''Noi reprezentăm în momentul, de față, pentru că federația de polo s-a despărțit de natație, 2 sporturi, înot și sărituri în apă. Îmi doresc din tot sufletul să activăm alte 2, și înotul sincron și înotul în ape libere.

Nu știm dacă vom avea campionate naționale, pentru că în momentul în care le organizezi trebuie să ai cel puțin 3 echipe, dar vom începe programe de pregătire și perfecționare a antrenorilor la aceste 2 sporturi. Ne dorim ca până în 2016 să avem un lot național de înot sincron sau lot național de înot în ape libere și de ce nu să încercăm să ne calificăm la JO 2016 de la Rio. Nu este ușor, dar am descoperit și antrenori și oameni cărora le plac aceste 2 sporturi și au o anumită experiență, nu ne rămâne decât să ne perfecționăm'', a declarat campioana olimpică la 200 m liber cu prilejul unei conferințe de presă.

Natația nu are speranțe la medalii pentru JO 2016, dar federația și-a propus ca obiectiv cel puțin 3 calificări la olimpiadă.

''Ne dorim ca la Rio să avem cel puțin 3 sportivi în probele individuale cu barem A. Ne punem mari speranțe în ștafeta de băieți 4×100 m liber, care din păcate a fost descalificată la Europene, dar care era a 8-a echipă din Europa. Noi nu am mai avut ștafetă la olimpiadă din 1996, era timpul să avem o generație care să poată înota ca echipă la Rio și ne punem speranțe că vor putea fi acolo'', a spus Camelia Potec.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă