20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCarmen Tocală, preşedintele Comisiei feminine a FIBA

Carmen Tocală, preşedintele Comisiei feminine a FIBA

Carmen Tocală este noul preşedinte al Comisiei feminine Federaţiei Europene de Baschet. Forul a anunţat  azi  vicepreşedinţii din mandatul 2014-2018, dar şi preşedinţii de comisii de specialitate.

Cei trei vicepreşedinţi numiţi în cadrul primei şedinţe a noului Board al FIBA Europe sunt Cyriel Cooman (aflat la al doilea mandat), Dino Meneghin şi Oleksandr Volkov (ambii la primul mandat), ei urmând a duce la îndeplinire funcţiile în intervalul 2014-2018, potrivit Mediafax.

Din Board-ul FIBA Europe face parte şi Carmen Tocală, secretar de stat şi fost preşedinte al FR Baschet, care a fost numită, tot azi, şi în funcţia de preşedinte al Comisiei feminine din cadrul forului.

Board-ul FIBA Europe a numit alţi şapte persoane în fruntea comisiilor de specialitate.

Tocală a fost realeasă ca membru în Board-ul forului la Adunarea Generală de la Munchen din luna mai.

Cele mai citite

3 moduri prin care poți asigura securitatea unui complex rezidențial

Securitatea în cadrul unui complex rezidențial nu se referă doar la împiedicarea accesului neautorizat. Înseamnă, de asemenea, prevenirea furturilor sau a actelor de vandalism...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...
Ultima oră
Pe aceeași temă