9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialFed Cup: Ce strategie va adopta Halep în meciul cu Pliskova

Fed Cup: Ce strategie va adopta Halep în meciul cu Pliskova

Jucătoarea de tenis Simona Halep,numărul trei WTA, a precizat, vineri, într-o conferință de presă, că trebuie să fie agresivă împotriva Karolinei Pliskova, numărul 13 WTA. Cele două se vor întâlni, sâmbătă, în primul meci din primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, conform Agerpres.

“Îmi doream să joc primul meci, aşa cum am jucat şi la Galaţi (3-2 cu Spania, n. red.). Voi da tot ce pot şi sper să iasă bine. Pe adversară (n.r. – Karolina Pliskova) o cunosc, am jucat de mai multe ori împotriva ei. E puternică, loveşte puternic fiecare minge, are un stil de joc bine întipărit în cap şi serveşte bine. Eu trebuie să fiu agresivă, să blochez mingile şi să joc aşa cum o fac eu cel mai bine. Am încredere că pot câştiga şi sper că şi publicul ne va ajuta pentru a fi mai puternice”, a spus Halep după tragerea la sorţi a partidelor. 

Citește și: Fed Cup: Halep joacă sâmbătă cu Pliskova, de la ora 13.00

Jucătoarea română se bucură că a revenit asupra deciziei de a renunţa la participarea la meciul cu Cehia şi că va avea ocazia să joace în faţa publicului clujean. “Mulţumesc Clujului pentru tot. Este prima dată pentru mine când sunt aici, m-am simţit săptămâna asta foarte bine aici. Oamenii sunt foarte relaxaţi, prietenoşi. Am stat ieri în jur de oră cu ei în tribună şi a fost un moment foarte plăcut. Felicitări pentru sală, mă bucur că există aşa ceva în ţara noastră. Mă bucur că am hotărât să joc în acest meci şi să vin la Cluj. Mă simt bine, sper să dau totul în weekend în aşa fel încât să fie bine şi pentru Cluj şi pentru noi”, a adăugat românca. 

Simona Halep (24 de ani) şi Karolina Pliskova (23 de ani) s-au întâlnit până acum de trei ori, toate partidele fiind câştigate de jucătoarea română. Ultima oară, cele două s-au întâlnit la 11 ianuarie, în sferturile de finală ale turneului de la Sydney, unde Halep s-a impus cu 6-4, 7-5. Precedentele două meciuri au avut loc în 2015, în finala turneului de la Dubai, scor 6-4 7-6 (4), şi în optimile de finală de la Indian Wells, scor 6-4, 6-4. 

Simona Halep, numărul trei mondial, o va întâlni pe Karolina Pliskova, sâmbătă, de la ora 13,00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în prima partidă de simplu a confruntării dintre echipele de tenis ale României şi Cehiei, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri. 

 

Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă