7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCele mai bune gimnaste se întrec în Constanţa

Cele mai bune gimnaste se întrec în Constanţa

Constanţa domină copios concursurile de gimnastică aerobică prin sportivii de la CS Farul, dar iubitorii acestui sport i-au văzut destul de rar pe campionii europeni sau mondiali, pe viu. În acest weekend, constănţenii au şansa nu doar de a vedea la lucru o mare parte dintre sportivii care au cucerit mapamondul, ci şi ultima ocazie de a urmări, pe viu, patru multipli campioni, care renunţă la sport.

“Va fi un concurs foarte frumos şi spectaculos, aşa cum sunt toate aceste concursuri. Suntem opt cluburi din ţară, şi un club portughez care a răspuns pozitiv invitaţiei noastre. Concurenţii au între 9 şi 18 ani, în concursul juniorilor, şi sperăm ca atmosfera să fie cât mai frumoasă, mai ales că la Constanţa publicul este un bun cunoscător al gimnasticii aerobice”, ne-a declarat Cristina Spânu, antrenoarea copiilor minune de la CS Farul care au luat zece medalii la ultimul Campionat European.

CS Farul, favorită

În fapt, CS Farul pleacă mare favorită la titlul de campioană la majoritatea categoriilor, la seniori urmând să se bazeze însă doar pe o singură campioană, Bianca Gorgovan, care va evolua alături de foştii săi colegi de la lotul de juniori, Lucian Săvulescu şi Lavinia Panaete, acum componenţi ai lotului de seniori, dar fără medalii internaţionale la acest nivel.

Pentru ca evenimentul să fie cu totul special, trei mari campioni ai gimnasticii aerobice, Mircea Zamfir, cândva cel mai bun gimnast al lumii, Valentin Mavrodineanu, constant medaliat mondial şi european şi Mircea Brânzea, secundul lotului naţional, sportiv care s-a retras, neoficial, de mai mult timp, vor avea parte de o retragere de gală, în timpul concursului constănţean.

“Este un eveniment deosebit, pentru că toţi trei au un loc în istoria gimnasticii aerobice româneşti prin medaliile pe care le-au obţinut. Alături de ei va fi, la Constanţa, şi cea mai valoroasă gimnastă a lumii, Corina Constantin, cea care nu va concura însă”, a completat Cristina Spânu.

Se retrage şi Scânteie

Printre evenimentele frumoase, concursul din weekend va avea parte şi de unul trist. Junioara Andreea Scânteie, campioană europeană şi naţională de juniori, a decis să pună capăt carierei, înainte de a trece la seniori.

“Nu ştiu de ce a decis asta, dar îi vom respecta alegerea. A fost la o selecţie în luna august, alături de toţi copiii cu vârsta de 17 ani, şi după aceasta ne-a anunţat că nu mai doreşte să continue şi la seniori. Acesta va fi ultimul concurs al ei”, a încheiat Cristina Spânu.   

Intrare liberă

Spectatorii care doresc să vină la competiţie trebuie să ştie că în ambele zile de concurs intrarea va fi liberă, şi că întrecerile încep la ora 11.00. Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică, pentru seniori şi tineret, este găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor. 

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă