12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCine sunt semifinaliștii turneului Indian Wells

Cine sunt semifinaliștii turneului Indian Wells

Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka o va confrunta pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, în semifinala turneului de la Indian Wells, competiție dotată cu premii totale  în valoare de 6.134.605 dolari, informează Agerpres.

Azarenka a învins-o, joi, pe jucătoarea slovacă Magdalena Rybarikvoa, în două seturi, 6-0, 6-0. Tot joi, Pliskova a învins-o pe rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-3, 6-2.

Jucătoarea din Belarus care ocupă în prezent locul 15 în ierarhia WTA, după mai multe sezoane perturbate de accidentări, a câştigat turneul californian în 2011. De atunci, Azarenka nu a mai reuşit să depăşească sferturile de finală, însă a început în forţă anul 2016, impunându-se în turneul de la Brisbane (Australia), înainte de a atinge semifinalele Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, unde a fost învinsă de germanca Angelique Kerber, cea care a cucerit în final trofeul la Melbourne. 

În cea de-a doua semifinală de la Indian Wells se vor întâlni marea favorită, americanca Serena Williams, liderul clasamentului WTA, şi poloneza Agnieszka Radwanska. Cea mai mică dintre surorile Williams a eliminat-o miercuri, în sferturile de finală, pe deţinătoarea trofeului, românca Simona Halep, în faţa căreia s-a impus cu 6-4, 6-3, în timp ce Radwanska a trecut de cehoaica Petra Kvitova cu 6-2, 7-6 (7/3). 

Totodată, în semifinale s-au calificat și canadianul Milos Raonic şi belgianul David Goffin. 

Raonic, cap de serie numărul 12 la această competiţie, a dispus în sferturile de finală, cu 7-5, 6-3, de francezul Gael Monfils (nr.13), atingând cu această ocazie pentru a şasea oară în cariera sa penultimul act al unui turneu de categoria Masters. 

Reprezentantul Canadei, care s-a confruntat cu unele probleme de sănătate în ultima perioadă, participă cu această ocazie la primul său turneu după Openul Australiei din luna ianuarie. El a mai disputat în cariera sa două finale de turnee Masters, ambele pierdute. 

David Goffin a reuşit să-l învingă, la rândul său, pe croatul Marin Cilic, câştigătorul ediţiei 2014 a Openului Statelor Unite, în faţa căruia s-a impus în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2. Belgianul reuşeşte, astfel, să elimine astfel al doilea campion de Mare Şlem consecutiv, după ce în turul precedent îl învinsese pe elveţianul Stanislas Wawrinka, deţinătorul titlului la Roland Garros. 

Ultimii doi semifinalişti vor fi stabiliţi la capătul meciurilor Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Jo-Wilfried Tsonga (Franţa/7) şi Rafael Nadal (Spania/N.4) – Kei Nishikori (Japonia/N.5), programate vineri. 

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă