23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialComitetul Olimpic Român va avea un nou președinte interimar, până la jumătatea...

Comitetul Olimpic Român va avea un nou președinte interimar, până la jumătatea lunii noiembrie

Funcția de președinte interimar al Comitetului Olimpic și Sportiv Român va fi îndeplinită, până la alegerile care vor avea loc la 15 noiembrie, de președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, informează Agerpres.

Hotărârea Comitului Executiv al COSR vine după ce Alin Petrache a demisionat, la finalul lunii august. În următoarele 60 de zile, deciziile nu vor fi luate de președintele interimar, ci de Comitetul Executiv.

„Conform statutului COSR, în urma retragerii președintelui Alin Petrache, rămân cei trei vicepreședinți, printre care sunt și eu, să conducă interimatul până la alegerile pentru funcția de președinte. De fapt, interimatul îl va face Comitetul Executiv. Până la alegerile care se vor desfășura în jur de 15 noiembrie, interimatul va fi asigurat de Comitetul Executiv, iar eu am fost desemnat să conduc Comitetul Executiv. Titulaturii mele oficiale îi puteți spune cum doriți, puteți să spuneți și președinte interimar, dar nu știu dacă asta e important. Nu înseamnă că eu voi lua anumite decizii, deciziile le va lua Comitetul Executiv”, a explicat Nicu Vlad la finalul ședinței de la sediul COSR.

Oficialul Federației Române de Haltere a adăugat că deocamdată nu este tentat să candideze la președinția COSR. „Nu se pune în discuție în momentul de față ca eu să candidez. În două luni vom vedea cine va candida și cine va câștiga. Sunt convins că vor fi destule persoane care se vor înscrie, dar nu pot să dau nume pentru că nu știu”, a mai spus Nicu Vlad.

La 29 august, Alin Petrache a demisionat din funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pentru neîndeplinirea obiectivului la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, mai exact câștigarea a 6-8 medalii. România a participat cu 96 de sportivi și 7 rezerve la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în perioada 5-21 august, și a cucerit cinci medalii — una de aur, una de argint și trei de bronz. Aceasta a fost cea mai slabă clasare a delegației României în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice după al doilea război mondial, locul 47.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă