12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCristina Neagu, cea mai valoroasă jucătoare de la Campionatul Mondial de Handbal

Cristina Neagu, cea mai valoroasă jucătoare de la Campionatul Mondial de Handbal

Handbalista Cristina Neagu a fost declarată cel mai bun inter stânga şi cea mai valoroasă jucătoare – MVP – a CM din Danemarca, iar Valentina Elisei Ardean cea mai bună extremă stânga, în All Star Team a competiţiei, la care echipa României a cucerit medalia de bronz.

După 9 meciuri disputate de echipa României la Campionatul Mondial din Danemarca, la finalul cărora a câştigat medalia de bronz, handbalista Cristina Neagu a cucerit şi titlul de golgeter al competiţiei, cu 63 de goluri marcate. În 2015, nu este singura realizare a sportivei în vârstă de 27 de ani, ea fiind şi câştigătoare a Ligii Campionilor, cu Buducnost Podgorica (Muntenegru), şi, totodată, golgeter şi al acestei competiţii, cu 102 goluri.

Potrivit Federaţiei Internaţionale (IHF), citată de Mediafax, All Star Team este formată din următoarele jucătoare: Tess Wester (portar, Olanda), Valentina Elisei Ardean (extremă stânga), Cristina Neagu (inter stânga), Stine Oftedal (centru, Norvegia), Nora Mork (inter dreapta, Norvegia), Jovanka Radicevici (extremă dreapta, Muntenegru), Heidi Loke (pivot, Norvegia).

 

 

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă