12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCriza din Ucraina anulează candidatura orașului Liov la organizarea JO 2022

Criza din Ucraina anulează candidatura orașului Liov la organizarea JO 2022

Lvov, oraș din vestul Ucrainei, şi-a retras candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022. Motivul invocat de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) îl reprezeintă "circumstanţele politice şi economice din Ucraina". 

CIO a convenit cu premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk şi cu preşedintele comitetului olimpic din Ucraina, Serghei Bubka, "ca Lvov să îşi orienteze atenţia către o candidatură pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2026 şi să îşi retragă candidatura pentru 2022", conform forului internațional, citat de Mediafax.

"Candidatura oraşului Lvov oferă un potenţial enorm pentru viitor, a arătat evaluarea preliminară a grupului de lucru al CIO", conform preşedintelui forului, Thomas Bach. "Am ajuns la concluzia că ar fi extrem de dificil în actualele circumstanţe să se menţină candidatura pentru 2022 şi că o viitoare candidatură ar avea sens pentru Ucraina şi pentru sportul ucrainean", a menţionat Bach.

Premierul Ucrainei a recunoscut că o candidatură pentru 2026 "ar oferi un potenţial excelent pentru redresarea economică a ţării şi ar fi în beneficiul societăţii ucrainene".

În data de 26 mai, oraşul polonez Cracovia a renunţat să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice din 2022, după un referendum. În ianuarie, s-a retras din cursă şi Stockhom.

Au rămas candidate pentru Jocurile Olimpice din 2022 oraşele Oslo, Beijing şi Alma Ata.

CIO va desemna la 7 iulie oraşele finaliste, iar la 31 iulie 2015, va anunţa unde vor avea loc Jocurile Olimpice de iarnă din 2022.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă