21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCSM București, a doua oară consecutiv, campioana României la handbal feminin

CSM București, a doua oară consecutiv, campioana României la handbal feminin

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a cucerit al doilea titlu naţional consecutiv, cu o etapă înaintea finalului de sezon. În penultima etapă, CSM București a învins, pe teren propriu, formaţia U Alexandrion Cluj, cu scorul de 33-19 (16-8).

În ultima etapă, CSM București va înfrunta vicecampioana HCM Baia Mare, ocupanta poziției a doua în clasament. Diferența între cele două mari rivale este de 6 puncte. CSM București este calificată și în Final Four-ul Ligii Campionilor, alături de Buducnost, Gyor și Vardar. Turneul care va stabili campioana Europei se va disputa la Budapesta, în perioada 7-8 mai.

Anul trecut a fost mai greu: Titlul s-a jucat până în ultima etapă 

Scenariul din sezonul trecut, cu titlul decernat în urma unei partide directe între CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare, nu s-a mai repetat. Echipa susţinută de Primăria Capitalei a devinit marţi matematic campioană a României după succesul obţinut în jocul cu "U" Cluj.

Bucureștencele sărbătoresc al doilea titlu de campioane din istoria clubului cu 3 zile mai devreme de confruntarea cu HCM Baia Mare (vineri, ora 18:00), care se va desfăşura în cadrul ultimei etape a Ligii Naţionale şi care teoretic va fi doar de palmares.

Anul trecut, "tigroaicele" au câştigat campionatul în urma unui play-off, ultima partidă având loc chiar în fieful formaţiei din Baia Mare. Formatul sezonului 2015-2016 s-a schimbat, s-a revenit la formula iniţială – a unei Ligi Naţionale doar cu sezon regular pe etape pentru a face loc în program naţionalei feminine care va participa la Jocurile Olimpice -, iar CSMB are toate şansele să devină campioană cu o etapă mai devreme, chiar pe teren propriu.

CSM Bucureşti a înregistrat până miercuri 25 de victorii din tot atâtea posibile, cel mai dificil meci avându-l  în etapa a 21-a, când a câştigat cu mari emoţii pe terenul HCM Roman cu 22-21.

ÎNCĂ O PERFORMANȚĂ:

CSM Bucureşti a devenit al 9-lea club din istoria handbalului feminin care are în palmares cel puţin 2 titluri de campioane. Clasamentul all-time se prezintă astfel: Oltchim – 19 titluri, Universitatea Ştiinţa Timişoara – 10 titluri, Ştiinţa Bacău – 9 titluri, Rapid Bucureşti – 5 titluri, Ştiinţa Bucureşti – 3 titluri, HC Zalău – 3 titlu, IEFS Bucureşti – 2 titluri, Rulmentul Braşov – 2 titluri. 

Cele mai citite

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...
Ultima oră
Pe aceeași temă