16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCu cine va juca Halep la Melbourne

Cu cine va juca Halep la Melbourne

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, va debuta împotriva unei adversare venite din calificări la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va începe luni la Melbourne, infornează Agerpres.

Tragerea la sorţi a fost efectuată vineri. Dacă va trece de manşa inaugurală, Halep, numărul doi mondial, va întâlni în turul secund învingătoarea dintre Alize Cornet (Franţa) şi Bojana Jovanovski (Serbia). 

Irina Begu (25 ani, 31 WTA), cap de serie numărul 29, va juca în primul tur cu suedeza Johanna Larsson (27 ani, 54 WTA), pe care a învins-o anul trecut în sferturi la Seul, cu 6-4, 7-5, iar apoi a câştigat titlul. 

Monica Niculescu (28 ani, 38 WTA) o va avea ca adversară pe brazilianca Teliana Pereira (27 ani, 46 WTA), în faţa căreia a câştigat anul trecut, la Bucureşti, în optimi, cu 6-2, 6-3. 

Alexandra Dulgheru (26 ani, 62 WTA) pare a avea o misiune facilă în faţa australiencei Storm Sanders (21 ani), ocupanta locul 383 mondial. 

Andreea Mitu (24 ani, 95 WTA) va lupta în primul tur cu o adversară valoroasă, germanca Julia Gorges (27 ani, 43 WTA), în faţa căreia a câştigat în 2014, în primul tur la Poitiers (ITS), cu 1-6, 6-4, 6-3. 

Principala favorită a turneului, americanca Serena Williams va avea un adversar dificil în runda inaugurală, Camila Giorgi (Italia), numărul 35 mondial. Rusoaica Maria Şarapova (N. 5) o va înfrunta pe japoneza Nao Hibino, în timp ce Garbine Muguruza (N. 3) va primi replica jucătoarei estoniene Anett Kontaveit. 

Finala de anul trecut a fost câştigată de Serena Williams, Simona Halep oprindu-se în sferturile de finală, pentru al doilea an consecutiv. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă