7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialCu trei noutăţi în lot, Farul visează la titlu

Cu trei noutăţi în lot, Farul visează la titlu

Deşi au pierdut clar la Baia Mare, marinarii speră încă să devină campioni naţionali la rugby.

„Obiectivul echipei pentru acest an este finala, iar la anul este titlul”, susţinea fostul preşedinte, Cristinel Dragomir, la reuniunea echipei de rugby Farul Constanţa din primăvara acestui an. După o perioadă nefastă, în care Constanţa a rămas în umbra echipelor din Bucureşti, Timişoara şi Baia Mare, obiectivul părea mai mult decât îndrăzneţ, numai că jocul solid al băieţilor cuplului Neil Kelly – Cristi Petre a început să dea speranţe celor care au pariat riscant pe Farul. Sâmbătă, Cons­tanţa dă ultimul examen din sezonul regular şi apoi… stă să aştepte o decizie a FRR în privinţa sistemului de desfăşurare din play-off.

“Să ştiţi că suntem încă în cărţi pentru titlu şi noi simţim că îl putem lua. Timişoara şi Baia Mare sunt în scădere, iar Steaua nu reprezintă un adversar de temut la acest moment. Chiar dacă avem ca obiectiv doar calificarea în finală, eu pariez pe noi şi vă spun că vom da totul pentru a lua titlul în acest an”, ne-a declarat internaţionalul Cristi Petre.

Acesta a explicat şi cauzele eşecului dezamăgitor de la Baia Mare, acolo unde marinarii au jucat fără nouă titulari.

“Nu au fost doar absenţele, ci şi o eroare tactică. În prima repriză ne-am apărat tot timpul, ori nu poţi marca dacă te aperi. A mai fost şi eroarea din startul actului secund, şi meciul a fost pierdut, nemeritat, zic eu. Altfel vor sta însă lucrurile în play-off”, a completat antrenorul secund.

Probleme în prima linie

De altfel, pentru meciul de sâmbătă contra Stelei, lista absenţilor s-a subţiat serios, dar probleme vor exista în continuare, mai ales în prima linie, acolo unde Tamba şi Bădălicescu sunt, în continuare, indisponibili. Alături de ei, probabil va lipsi şi Petre, dar în locul său va intra samoanul Daniel Crichton.

“Revin majoritatea jucătorilor accidentaţi, dar rămân probleme majore pentru noi. Deşi sunt refăcuţi, nici Tamba, nici Bădălicescu nu vor juca pentru că nu sunt la potenţial maxim şi nu dorim ca ei să aibă probleme în play-off. Sunt apţi de joc şi Ranaku (revenit în ţară după ce a avut o problemă cu viza – n.r.) şi Faamita, jucători ce ne-au lipsit mult în meciul precedent, dar şi Vueti, fără care am fost mai puţin potenţi în ofensivă. Decidem cine joacă însă la ora meciului”, a adăugat Cristi Petre.

Calendar ciudat

Deşi sezonul este aproape de final, nimeni nu ştie cum se va juca în play-off. FRR pare să fi cedat insistenţelor cluburilor care au acuzat ideile năstruşnice ale federalilor, idei ce transformaseră play-off-ul într-o luptă în şase, în loc de patru. Astfel, FRR ar fi revenit asupra deciziei şi se va juca după sistemul de anul trecut, sistem în care primele patru joacă câte un meci, fiecare cu fiecare, iar în funcţie de clasament se vor juca semifinalele şi finala.Ca un paradox, pentru că actualul clasament nu mai poate fi schimbat, FRR a programat prima etapă de play-off sâmbăta viitoare, când trebuia să se joace, în mod normal, ultima rundă a sezonului regular, iar echipele care mai au de jucat meciuri o vor face în miercurea de după, Farul fiind însă în situaţia de a asista de pe margine la eveniment.

ACHIZIȚII. Trei jucători noi

Nemulţumiţi de lotul de jucători aflat la dispoziţie, cei doi antrenori ai echipei de pe litoral au solicitat întăriri în pauza competiţională, iar conducerea administrativă le-a satisfăcut doleanţele. Astfel, au sosit la Constanţa trei jucători, doi din emisfera sudică şi un georgian, toţi titulari după criteriile de selecţie ale cuplului Kelly-Petre.

Australianul Samuel Gerry-Burgess poate juca în linia a doua sau pe postul de centru, georgianul Aleksandre Tuchashvili este aripă, iar samoanul Aleksandre Tuchashvili este polivalent, el putând evolua în liniile doi şi trei.

32 de puncte “pure” a obţinut RCJ Farul în acest an, punctaj care ar plasa echipa constănţeană pe locul secund.

RCJ Farul vrea titlul de campioană

Daniel Crichton, Samuel Gerry – Burgess, ­Aleksandre Tuchashvili, noile achiziții

Cele mai citite

Preliminarii EURO U21. Naționala de tineret, victorie in extremis în Armenia

Selecționata Under 21 a României s-a impus cu 1-0 pe terenul Armeniei, grație unui gol marcat în minutul 90, și continuă cursa de calificare...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă