Irina a început anul ieșită din prim-plan și din Top 100, dar îl încheie în postura de a doua jucătoare din România, conform clasamentului WTA valabil de mâine.
Până la urmă, efortul fantastic depus de Irina de-a lungul acestei săptămâni și-a întors colții împotriva ei exact când avea nevoie mai mare de o minte lucidă și un braț ușor: în decisivul finalei de la Moscova cu Anastasia Pavlyuchenkova, Irina și-a pierdut direcția pentru o clipă și a costat-o. Break-ul cedat la 0-1 în setul trei a rupt echilibrul de până atunci și a grăbit deznodământul: 6-4, 5-7, 6-1, în două ore și 29 de minute intense.
Săptămâna Irinei de la Moscova reprezintă mai mult decât cea mai bună săptămână a carierei. Reprezintă un pas către altceva, un punct de plecare de la care se poate construi mai mult. Și ca să ne uităm către viitor, e important să ne uităm și un pic în trecut. La începutul anului, Irina pornea de pe locul 131, pierdută deja de radarul turneelor importante și de cel al majorității românilor interesați de tenis. Coborâse acolo după un sezon aproape irelevant, cu o mulțime de rezultate slabe în special din cauza durerilor persistente la umăr. Acum, după această finală, ea va urca până pe locul 42. Dacă ar fi câștigat titlul la Moscova ar fi fost o candidată rezonabilă pentru Most Improved Player, și poate nici așa n-ar trebui omisă din nominalizări.
