27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialCum va fi 2016 pentru Simona Halep. Virginia Ruzici, despre atuurile şi...

Cum va fi 2016 pentru Simona Halep. Virginia Ruzici, despre atuurile şi slabiciunile tenismenei nr 3 mondial

Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, a declarat, joi, că jucătoarea română de tenis va rămâne pe primele locuri ale clasamentul mondial şi că 2016 va fi pentru ea un an interesant, cu multe performanţe, transmite Agerpres

“Începutul anului a fost mai dificil pentru Simona, pentru că avut mai multe probleme de sănătate, dar acum poate fi un nou început. Ea avea nevoie de nişte meciuri puţin mai dificile, de trei seturi, aşa cum au fost cele de la Fed Cup. Pentru ea contează să fie cât mai mult pe teren, în cât mai multe meciuri, şi să îşi recâştige încrederea în forţele ei. Sunt convinsă că va fi un an interesant, cu multe performanţe şi Simona va rămâne sus în clasament’, a spus Ruzici. 

Aceasta a menţionat că antrenorul Darren Cahill doreşte ca Simona Halep să joace mai ofensiv la fileu, dar pentru a-şi însuşi acest stil de joc este nevoie de puţin timp. ‘Darren este considerat unul dintre cei mai buni antrenori din lume şi încearcă să o împingă pe Simona spre un tenis mai ofensiv, pentru că ea este capabilă să evolueze foarte bine. Numai că atunci când este sub presiune sau simte o nervozitate, ea intră în ritmul ei obişnuit, acela de a juca agresiv din spatele terenului. Dar ea este capabilă să facă scurte, să vină la fileu. Este nevoie doar de puţin timp pentru a consolida aceste tactici ale lui Darren’, a precizat managerul. 

Ruzici a adăugat că Simona Halep poate câştiga orice turneu de Grand Slam, chiar dacă zgura de la Roland Garros pare să fie cea care o avantajează. ‘Toţi spunem că poate câştiga la Roland Garros, dar a fost destul de aproape la US Open. Ea este capabilă să câştige pe orice suprafaţă, dar e normal că zgura îi convine. Este foarte naturală pe zgură. Sperăm, în orice caz va fi mai bine decât în 2015 la Roland Garros, sunt convinsă’, a mai afirmat Ruzici. 

România va avea un meci dificil cu Germania, dar nu este imposibil să câştige barajul de menţinere în Grupa Mondială a Fed Cup, este de părere Ruzici. ‘Se va juca pe zgură, şi asta e mai bine pentru echipa noastră. Probabil că germanii le vor avea în echipă pe Kerber şi Lisicki, deci o echipă puternică. Apoi mai este şi elanul şi entuziasmul pe care le are acum Kerber… deci va fi dificil, dar nu imposibil pentru echipa României. Meciul de dublu la Fed Cup este foarte important. Simona este capabilă să joace dublu, atunci când este plină de încredere şi are elan. În turnee va juca dublu atunci când ea şi antrenorul ei consideră că este necesar’, a adăugat ea. 

Virginia Ruzici a fost prezentă, joi, în calitate de invitat, la lansarea campaniei ‘Grijă pentru Copii’ la care au participat Simona Halep şi actorul Horaţiu Mălăele. Desfăşurată de Dorna în parteneriat cu organizaţia Salvaţi Copiii România, campania are ca obiect dotarea cu echipamente medicale de specialitate a maternităţilor, pentru a oferi o şansă la viaţă copiilor născuţi prematur. 

Cele mai citite

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă