15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialExclusiv. Baghdatis: "România este țara în care am început la juniori." De...

Exclusiv. Baghdatis: “România este țara în care am început la juniori.” De la Satu Mare la Australian Open

Marcos Baghdatis, 59 WTA, fost finalist la Australian Open, și-a început la București sezonul de zgură din 2015. Spune că acest an este unul decisiv pentru cariera sa și că mereu revine cu plăcere în România.

“Acesta este primul turneu pe zgură la care particip, anul acesta. Am avut un prim tur foarte bun, cu un joc foarte consistent. Cred că dacă îmi voi păstra stilul de joc voi putea să câștig cât mai multe meciuri la București”, spune Marcos Baghdatis, pentru România liberă, după victoria obținută în primul tur la BRD Năstase-Țiriac Trophy.

Jucătorul de tenis cipriot, care a atins culmile carierei sale în 2006, la 20 de ani, când urca până pe locul 8 mondial, după o ascensiune galopantă, își amintește mereu cu drag de România. Primul său antrenor, Jean Dobrescu, l-a dus o perioadă să se antreze la Satu Mare, după care Baghdatis a jucat la mai multe turnee pentru juniori din România.

“România este prima țară străină în care am jucat în carieră. Am avut un antrenor din Satu Mare (n.r. Dobrescu). Am fost în această localitate când eram foarte tânăr. Am călătorit ceva timp prin România, cu antrenorul meu, să joc la turneele pentru juniori. Era și distractiv pentru mine. De atunci nu am mai fost în România (n.r. cu excepția ATP București 2012), însă îmi amintesc de faptul că oamenii erau plăcuți și la fel sunt și acum. Este mereu o plăcere să revin.” Cipriotul mai spune că a fost o perioadă de 3 luni de zile în care s-a aflat în cantonament la Satu Mare.

Printre jucătorii români, Tecău și Mergea îi sunt cei mai apropiați. “Îl cunosc foarte bine pe Horia Tecău. Cu Florin Mergea am jucat la juniori, împreună. Din păcate, nu prea apucăm să ne vedem, din cauza programului, eu la simplu, ei la dublu.”

Citește și UPDATE. BRD Năstase-Țiriac Trophy: Baghdatis, în turul doi. Program și rezultate, ziua a doua

În 2015 decide cât mai joacă

“Anul acesta este unul foarte important pentru mine. În funcție de cum se va termina îmi voi putea da seama cât timp voi mai continua de acum înainte. Astfel, cu o pregătire bună cred că voi mai putea continua încă 4-5 ani. Obiectivul meu pentru acest an este să revin în top 50 la finalul sezonului. Mi-am pus un obiectiv rezonabil, având în vedere că în ultimii ani am trecut prin multe accidentări, prin multe lucruri. Revenirea de obicei ia mult timp și ai nevoie de răbdare”, a spus Baghdatis.

Baghdatis rămâne unul dintre cei mai talentați jucători din circuitul ATP, cu toate că sorții i-au scos mereu în cale praguri de doborât. După ce în 2006 a jucat finala Australian Open și o semifinală la Wimbledon, inclusiv un meci memorabil cu Andre Agassi, la US Open, a urmat o cumpănă în 2008, atunci când s-a accidentat, iar la începutul anului următor a ieșit din top 100. Accidentările nu au stat departe de cipriot nici după această dată, iar cariera sa a fost mereu o luptă zbuciumată între un turneu de succes și unul eșuat, între momente de geniu și lipsă de consecvență.

“Cred că după ce am ajuns să am succes am făcut câteva greșeli, poate că m-am relaxat puțin, iar asta a dus la accidentări. Am învățat din greșeli, iar acum încerc să schimb asta.”

Baghdatis a fost mereu o surpriză a marilor turnee, de multe ori, privit ca un outsider, reușind rezultate incredibile. A ajuns să fie considerat unul dintre cei mai de temut jucători tocmai prin lipsa consecvenței sale și a elementului surpriză. “Meciul cel mai memorabil din cariera mea a fost cel cu Nalbandian, în semifinalele Australian Open 2006.” Atunci, el se impunea în cinci seturi după aproape 3 ore și jumătate de joc.

Andre Agassi, fostul lider mondial, declara la un moment dat că Baghdatis a fost unul dintre cei mai periculoși jucători pe care i-a întâlnit. L-a întâlnit pe Marcos, la US Open, tot în 2006, aceasta fiind ultima sa victorie, el retrăgându-se din circuit după ce fusese învins, în turul următor.

Marcos Baghdatis, 59 ATP și 29 ani, a trecut în turul al doilea, la BRD Năstase-Țiriac Trophy, după ce l-a învins pe Steve Darcis, 74 ATP, cu scorul de 6-4, 6-2, după o oră și 25 de minute.

Citește și Tenis: Eroinele de la Montreal s-au întors în țară, după accederea în Grupa Mondială a Fed Cup

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă