18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialFederaţia internaţională de atletism menţine suspendarea sportivilor din Rusia

Federaţia internaţională de atletism menţine suspendarea sportivilor din Rusia

Federaţia internaţională de atletism (IAAF) a menţinut suspendarea Federaţiei ruse de atletism (ARAF), ceea ce i-ar putea costa pe atleţii ruşi participarea la Jocurile Olimpice de la Rio, a anunţat vineri pentru agenţia de presă TASS secretarul general al ARAF, Mihail Butov, după cum transmite Agerpres. 

''Pot să confirm, suspendarea este menţinută'', a declarat el, refuzând alte comentarii, în timp ce Consiliul IAAF s-a reunit la Viena pentru a decide ridicarea sau nu a interdicţiei de participare a atleţilor ruşi, acuzaţi că au beneficiat de un sistem de dopaj organizat, la competiţiile internaţionale. 

Atleţii ruşi nu vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio după menţinerea, vineri, a suspendării Federaţiei ruse de atletism (ARAF) de către Federaţia internaţională de atletism (IAAF), a anunţat Ministerul rus al Sporturilor. 

''Rezultatul votului membrilor consiliului IAAF a creat o situaţie fără precedent: atleţii ruşi nu vor putea să participe la cea de-a XXXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice 2016 de la Rio'', a indicat ministerul într-un comunicat, declarându-se ''foarte dezamăgit'' de această decizie a IAAF. Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a asigurat vineri că Rusia ''va reacţiona'' la această decizie, ''aşteptată'', din partea Federaţiei internaţionale de atletism de a menţine suspendarea atleţilor ruşi. 

În acelaşi timp, campioana olimpică la săritura cu prăjina, Elena Isinbaeva, a anunţat că se va adresa justiţiei. "Este o încălcare a drepturilor omului. Nu pot să tac, voi lua măsuri. Mă voi adresa unei curţi a drepturilor omului", a afirmat Isinbaeva, fără să precizeze cărui tribunal se va adresa. 

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă