11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialFederer, eliminat în optimi, la Roland Garros, de un letonian

Federer, eliminat în optimi, la Roland Garros, de un letonian

Roger Federer, fost număr 1 mondial și cap de serie numărul 4, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros de jucătorul Ernests Gulbis, al 18-lea favorit, din Letonia.

Federer a pierdut pentru prima dată la Roland Garros un meci în care a jucat 5 seturi. Elvețianul a fost învins de Gulbis cu scorul de 6-7 (5/7), 7-6 (7/3), 6-2, 4-6, 6-3. Este pentru a doua oară când câștigă jucătorul din Letonia, astfel că scorul din întâlnirile directe ale celor doi este 2-2.

A fost prima eliminare a lui Roger Federer la Roland Garros înaintea sferturilor de finală, începând din 2004. Federer are în palmares un singur Roland Garros, cel din 2009 şi a fost finalist în 2006, 2007, 2008 şi 2011.

Federer, 32 de ani, este tenismenul cu cele mai multe turnee de grand slam câștigate din istoria tenisului, cu 17 astfel de trofee, dintre care cele mai multe, 7, la Wimbledon.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă