16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialFederer s-a retras din turneul de la Madrid. Așteaptă cel de-al treilea...

Federer s-a retras din turneul de la Madrid. Așteaptă cel de-al treilea copil!

Roger Federer, locul 4 ATP și fost număr 1 mondial, s-a retras din turneul de tenis de la Madrid, de categorie Masters Series. Elvețianul a anunţat pe contul său de Facebook, că vrea să fie alături de soţia sa, care trebuie să nască.

"Am decis să declar forfait pentru turneul de la Madrid, pentru a fi alături de soţia mea în următoarele săptămâni, care se anunţă pasionante pentru familia mea. Îmi cer scuze de la fani şi sper să pot revini la turneul de la Madrid anul viitor. Voi continua să mă antrenez în apropierea casei mele şi abia aştept să revin pe teren", a scris Federer pe contul său de socializare.

Roger Federer va fi înlocuit, la Madrid, de polonezul Lukas Kubot, care va intra pe tabloul principal din poziția de lucky loser. El îl va întâlni în primul tur pe Gilles Simon.

Federer ar putea lipsi și de la Roma, săptămâna viitoare, astfel că va mai avea un singur turneu, în calendarul ATP, cel de la Monte Carlo, înaintea turneului de grand slam de la Roland Garros, care va debuta pe 25 mai.

 

Roger Federer şi soţia sa Mirka aşteaptă naşterea celui de-al treilea copil al cuplului.

Cele mai citite

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă