23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialFlorin Mergea şi Rohan Bopanna, în finala Turneului Campionilor

Florin Mergea şi Rohan Bopanna, în finala Turneului Campionilor

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India, nr. 8) a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia, nr. 3) şi s-a califcat în finala Turneului Campionilor de la O2 Arena din Londra.

Ajunşi la Turneul Campionilor în ultimul moment, chiar cu ajutorul adversarilor de sâmbătă, Mergea şi Bopanna au oferit publicului londonez un joc exact, spectaculos în anumite momente. Forţa indianului şi tehnica românului s-au îmbinat perfect pentru obţine o victorie în numai 59 de minute.

În primul set, echipa româno-indiană a reuşit un break pe serviciul lui Dodig, în ghemul al cincilea, suficient pentru a închide setul cu 6-4, după 29 de minute.

Setul secund a fost tot la discreţia lui Mergea şi Bopanna, care au făcut un break în ghemul al treilea, tot la Dodig, dar adversarii au răspuns cu rebreak, pe serviciul lui Mergea, egalând la 2. A fost ultima realizare a învingătorilor de la Roland Garros, pentru că Mergea şi Bopanna au ridicat nivelul jocului, au câştigat patru ghemuri la rând şi su pus capăt meciului cu 6-4, 6-2.

Prin calificarea în ultimul act al competiţiei, Mergea şi Bopanna şi-au asigurat un cec în valoare de 229.000 de dolari şi 800 de puncte ATP.

Florin Mergea participă în premieră al Turneul Campionilor. Bopanna este pentru a treia oară la finala sezonului, iar în 2012 a pierdut în ultimul act, când era în echipă cu compatriotul său Mahesh Bhupathi.

Prezenţa românească în ultimul act al probei de dublu de la Turneul Campionilor poate spori, dacă Horia Tecău şi partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer, vor trece, în a doua semifinală, programată de la ora 20.00, de gemenii americani Bob şi Mike Bryan.

Vezi aici cum au ajuns până în seminfinale

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activitãților ilicite, inaugurat în biroul de frontierã Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât...

Alertă. Procurorul Lucian Onea revine la DNA Ploiești

Unul dintre procurorii vedetă din era de glorie a DNA-ului condus de tandemul Laura Codruța Kovesi-Florian Coldea va reveni la „unitatea de elită”...
Ultima oră
Pe aceeași temă