12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialHalep: Am visat să câştig primul turneu organizat în România

Halep: Am visat să câştig primul turneu organizat în România

Jucătoarea Simona Halep a declarat, duminică seară, după ce s-a impus în finala BRD Bucharest Open în faţa italiencei Roberta Vinci, scor 6-1, 6-3, că a fost visul ei să câştige primul turneu WTA organizat în România, transmite Mediafax.

"Sunt foarte bucuroasă că am câştigat. A fost visul meu să câştig primul turneu organizat în România şi este ceva extraordinar. Mă bucur că am jucat un tenis bun, deşi am fost obosită după Wimbledon. Meciul cu Monica Niculescu a fost mai dificil decât cel de azi. În finală am intrat mai pozitivă, am jucat mai agresiv şi am terminat în două seturi. Sunt foarte mulţumită de cum am jucat acest turneu", a afirmat Halep.

Referitor la faptul că Nadia Comăneci a spus despre ea că este "perfecţiunea", Simona Halep a declarat că se bucură că este apreciată, dar a ajuns la concluzia că nu există perfecţiune: "Eu am urmărit întotdeauna să fie perfectă, dar am ajuns la concluzia că nu există perfecţiune. Mă bucur însă că oameni destul de mari, care au făcut performanţe în sport, mă apreciază".

După festivitatea de premiere de la BRD Bucharest Open, Halep a stat peste o oră ca să le dea autografe copiilor prezenţi la Arenele BNR. "A fost o plăcere că aceşti copii au venit să ia autografe şi să facă poze cu mine. Au stat toată săptămâna în soare. A şi plouat şi sunt sigură că nu a fost uşor pentru ei şi le mulţumesc. Sunt fericită că pot să aduc bucurii românilor, familiei mele şi prietenilor. Victoria de azi este o împlinire, pentru că sunt acasă. Grand Slam-ul este însă cel mai mare turneu şi cred că bucuria cea ai mare acolo este. Însă turneul de aici a fost emoţionant pentru mine, chiar am avut câteva lacrimi după finală. A fost un turneu special", a menţionat constănţeanca.

Simona Halep a menţionat că acum va avea o săptămână de pauză, după care se va antrena "pe hard" pentru turneele din America. "Primul turneu va fi cel de la Cincinnatti", a spus Halep.

Ea a mai afirmat, referitor la un eventual triumf la US Open, că nu vrea să se gândească "prea sus": "E greu, nu vreau să mă gândesc prea sus. Iau meci cu meci, o să joc cât de bine pot", mai scrie sursa citată.

Halep a precizat că vrea să fie constantă în clasamentul WTA şi să aibă o activitate îndelungată. "Nu m-am gândit dacă pot să ajung numărul 1. Vreau să joc fiecare meci în parte şi voi vedea. Vreau să fiu constantă în clasamentul WTA şi să joc mulţi ani de acum înainte", a declarat jucătoarea.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită a competiţiei şi locul 3 WTA, a câştigat, duminică, prima ediţie a BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-1, 6-3, pe italianca Roberta Vinci, cap de serie numărul 2 şi poziţia 24 în ierarhia mondială.

Acesta este al optulea din titlu de simplu din carieră pentru Simona Halep, după succesele de la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) şi Doha (2014).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă