10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialHalep, aproape de a fi depășită în clasament de Maria Șarapova

Halep, aproape de a fi depășită în clasament de Maria Șarapova

Simona Halep poate pierde locul 2 mondial începând cu săptămâna viitoare, singura jucătoare care o poate depăși fiind Maria Șarapova. Rusoaica va urca pe locul 2 dacă va ajunge în finala turneului de tenis de la Wuhan, competiție din care românca a fost eliminată în turul al doilea.

Eliminarea surprinzătoarea din turul al doilea îi poate aduce în continuare ghinion Simonei Halep. Principala sa urmăritoare din clasament, Maria Șarapova, a obținut deja calificarea în turul al treilea și mai are de câștigat 3 meciuri pentru a ajunge în finală.

Adversara din turul al treilea pare una destul de accesibilă pentru rusoaica, Șarapova urmând să dea piept cu elveţianca Timea Bacsinszky, locul 61 WTA, sportivă venită din calificări. Șarapova a a scăpat în turul al doilea și de o posibilă adversară de top, Serena Williams, care a abandonat.

Totuși rusoaica le-ar putea întâlni în sferturi și semifinală pe Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8, respectiv Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 6, adversare mult mai dificile.

În cazul în care va pierde locul 2 mondial, următorul turneu, China Open, va avea o miză cu atât mai mare pentru Simona Halep.

Cele mai citite

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...

Inter Milano, noua campioană a Italiei, după victoria din „Derby della Madonnina”

Inter Milano s-a impus cu scorul de 2-1 în „Derby della Madonnina”, contra rivalei locale AC Milan, și și-a asigurat un nou titlu de...
Ultima oră
Pe aceeași temă