15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialHalep pică testul la daneză, dar urcă pe 2 WTA

Halep pică testul la daneză, dar urcă pe 2 WTA

Simona Halep ocupă, începând de luni, locul 2 mondial, după eliminarea prematură a Mariei Șarapova în cadrul turneului Premier de la Stuttgart, acolo unde românca s-a oprit în semifinale.

Debutul în sezonul de zgură din acest an a fost unul dificil pentru Simona Halep, care a nimerit împotriva unui „tanc” în semifinalele turneului de la Stuttgart. Românca a avut un joc aproape de potențialul său maxim, însă la fel a fost și în cazul Carolinei Wozniacki, a cincea jucătoare a lumii, care a oferit publicului crâmpeie din ceea ce juca ea atunci când era lider mondial. Scorul final a fost 7-5, 5-7, 6-2 pentru jucătoarea din Danemarca.

Simona Halep a primit 184 de puncte în urma evoluției sale la Stuttgart, în timp ce Maria Șarapova, deținătoarea trofeului, a pierdut puncte după ce a fost eliminată în turul al doilea.

Halep are de apărat locul 2 – ce se schimbă

Revenirea pe locul 2 mondial nu este doar un motiv de mândrie pentru -Simona, ci și o responsabilitate în plus. Românca are un avans de 230 de puncte în fața rusoaicei, ceea ce îi va permite să-și facă planuri pentru turneele viitoare. După Stuttgart, Simona va juca în turneele Premier Mandatory de la Madrid, Premier 5 de la Roma și -Roland Garros – Paris.

Lupta pentru păstrarea locului al doilea va fi însă una diferită față de cea dată până acum, când românca era pe a treia poziție. În primul rând, marea miză a locului 2 mondial este că românca nu o va mai întâlni pe Serena Williams până în finală. De asemenea, în continuare, Șarapova îi va putea fi adversară tot în ultimul act.

Dacă altădată românca spunea că speră să ajungă cât mai departe, de această dată, mult mai conștientă de poziția mondială ocupată în rândul elitei tenisului, ea a venit cu obiective clare: finală la Madrid, eventual titlu, finală la Roma și titlu la Roland Garros. În cazul Madridului și al Grand Slam-ului de la Paris românca are oricum de apărat punctele câștigate în finalele de anul trecut, astfel că atingerea ultimului act este aproape o obligație.

Top 3 WTA, după Stuttgart: Serena Williams – 9.981 pct., Simona Halep – 7.755, Maria Șarapova – 7.525.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...
Ultima oră
Pe aceeași temă