18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialHANDBAL: Doi arbitrii români vor decide câștigătoarea Cupei EHF la masculin

HANDBAL: Doi arbitrii români vor decide câștigătoarea Cupei EHF la masculin

Nantes şi Goppingen vor lupta duminică pentru marele trofeu al Cupei EHF. Germanii, câştigători ai competiţiei în 2011 şi 2012, i-au învins pe francezii de la Chambery după o revenire spectaculoasă în repriza a doua, relatează DigiSport.

Chambery a condus la pauză cu 14-9, însă dublul campion mondial de pe banca lui Goppingen, Magnus Andersson, a schimbat jocul după schimbarea genială din repriza a doua, când l-a trimis în teren pe portarul Peter Tatai, campion al României cu Minaur Baia Mare.

Maghiarul a închis poarta nemţilor, iar Goppingen a revenit spectaculos şi s-a impus cu 28-25.Tot portarii au făcut legea şi în a doua semifinală, dintre Nantes şi Granollers. A fost un duel brazilian, câştigat de Schulz de la Nantes.

Impulsionaţi de peste 4 000 de spectatori, cei de la Nantes, gazdele Final Four-ului, au pus stăpânire pe joc din minutul 36, când au preluat conducerea, 15-14, şi nu au mai cedat-o până la final.Chiar un spaniol, Valero Rivera junior, a fost cel mai bun marcator al francezilor, care au câştigat la limită, 27-26.

Cele mai de succes echipe din istoria Cupei EHF sunt două formaţii din Germania, Kiel şiMagdeburg, cu câte trei trofee. Minaur Baia Mare are şi ea două trofee EHF, în 1985 şi 1988.

În actualul format, HCM Constanţa a ajuns acum doi ani până în Final Four-ul de la Berlin. În actuala ediţie, Dinamo şi CSM Bucureşti au ajuns cel mai departe, în faza grupelor.

Partida care va decide noua câştigătoare a competiţiei va fi condusă de brigada românească formată din Bogdan Stark şi Romeo Ştefan.

Finala Cupei EHF, Nantes – Goppingen, se joacă duminică, de la 18:30.

 

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă